9 C
București
duminică, 28 noiembrie 2021 - 11:27
No menu items!

Parlamentarii, și mai mult în aer

spot_img

tarom

Plenul reunit al Parlamentului a adoptat, marţi, o modificare la Statutul deputaţilor şi senatorilor prin care parlamentarii vor putea beneficia de câte două zboruri interne (dus-întors) pe săptămână, cu condiţia ca acestea să fi fost făcute în interes de serviciu şi aprobate de Biroul Permanent.

Plenul reunit al celor două Camere a modificat astfel articolul 46 din Statutul deputaţilor şi senatorilor, referitor la dreptul la transport.

Până acum, actul normativ prevedea că deputaţii şi senatorii care nu au domiciliul în municipiul Bucureşti şi se deplasează în Bucureşti pentru a participa la lucrările Parlamentului, precum şi cei care au domiciliul în Bucureşti şi se deplasează în circumscripţia electorală în care au fost aleşi beneficiază de transport gratuit sau de decontarea cheltuielilor de transport pe liniile aeriene interne pentru o călătorie dus-întors pe săptămână.

Modificarea făcută marţi de plenul reunit al Parlamentului prevede ca, în condiţiile în care parlamentarii au beneficiat deja de un zbor intern dus-întors pe săptămână, să aibă posibilitatea să mai deconteze încă un zbor dacă acesta este făcut în interes de serviciu şi are aprobarea Biroului Permanent al Camerei respective.

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a precizat că modificarea în acest sens a Statutului parlamentarilor era obligatorie pentru a clarifica actul normativ. El a menţionat că prin această modificare nu se deschide o “portiţă” pentru aprobarea mai multor călătorii pentru parlamentari.

“Vă dau un exemplu. Dacă săptămâna aceasta avem o reuniune NATO la Cluj şi parlamentarii din Comisia de apărare au făcut deja deplasarea cu avionul, noi nu mai putem să le dăm încă una şi trebuie să le dăm o deplasare cu maşina sau cu trenul, care este mai costisitoare şi ca timp şi ca resurse financiare”, a explicat Zgonea, citat de MEDIAFAX.

El a precizat că prin această modificare nu se dă un drept în plus şi că se rămâne în aceeaşi “haină a restricţiilor”.

Zgonea a subliniat că astfel de noi zboruri nu vor putea fi decontate decât va exista aprobarea expresă a Biroului Permanent al fiecărei Camere.

Lucian Mera