1.8 C
București
sâmbătă, 22 ianuarie 2022 - 18:59
No menu items!

Parintele Calistrat – Timpul aparține lui Dumnezeu! (Video)

spot_img
Timpul este ceva ce aparține lui Dumnezeu!
 
Teologia Timpului: “La steaua care-a răsărit E-o cale-atât de lungă, Că mii de ani i-au trebuit. Luminii să ne-ajungă.”
 
Sfârșitul de an este un popas în clipa veșnicie, în care omul poate atunci găsește un răgaz să-și dea seama că este o făptură atât de minunată ancorată de Dumnezeu în timpul trecător care curge pe nesimțite..
 
De aceea, Mântuitorul spune că: “Pomul se cunoaște dupa roade si omul dupa fapte.” Adică, avem un timp al roadelor și un timp al înfăptuirilor.
 
“Omul ca iarba, zilele lui ca floarea câmpului; așa va înflori.”(Ps. 102, 15)
Așa cânta de demult Psalmistul, văzând și înțelegând că omul nu poate, sărmanul, nicicum să oprească neînfrântă curgere a clipelor care izvorăsc una din alta și se revarsă fără încetare…
 
Taină de necuprins cu mintea, trecerea timpului a pus asupra “trestiei ganditoare” care e omul povara întrebării despre rostul ultim al acestei treceri. Nu întâmplător Scriptura ne vestește că vom da socoteala de timpul pierdut în deșert.
 
“Voi, care nu ştiţi ce se va întâmpla mâine, că ce este viaţa voastră? Abur sunteţi, care se arată o clipă, apoi piere..”(Iacov 4:14)
 
“M-am uitat cu luare aminte la toate lucrările care se fac sub soare şi iată: totul este deşertăciune şi vânare de vânt.”(Ecclesiastul 1:14)
 
“Deşertăciunea deşertăciunilor, zice Ecclesiastul, deşertăciunea deşertăciunilor, toate sunt deşertăciuni! Ce folos are omul din toată truda lui cu care se trudeşte sub soare? Un neam trece şi altul vine, dar pământul rămâne totdeauna! Soarele răsare, soarele apune şi zoreşte către locul lui ca să răsară iarăşi. Vântul suflă către miazăzi, vântul se întoarce către miazănoapte şi, făcând roate-roate, el trece neîncetat prin cercurile sale. Toate fluviile curg în mare, dar marea nu se umple, căci ele se întorc din nou la locul din care au plecat. Toate lucrurile se zbuciumă mai mult decât poate omul să o spună: ochiul nu se satură de câte vede şi urechea nu se umple de câte aude. Ceea ce a mai fost, aceea va mai fi, şi ceea ce s-a întâmplat se va mai petrece, căci nu este nimic nou sub soare. Dacă este vreun lucru despre care să se spună: “Iată ceva nou!” aceasta a fost în vremurile străvechi, de dinaintea noastră. Nu ne aducem aminte despre cei ce au fost înainte, şi tot aşa despre cei ce vor veni pe urmă; nici o pomenire nu va fi la urmaşii lor.” (Ecclesiastul)