12.6 C
București
luni, 29 aprilie 2024 - 8:05
No menu items!

Părintele Calistrat: RĂZBOIUL NEVĂZUT

spot_img
CUM ISPITESC PRIN RĂZBOIUL NEVĂZUT DIAVOLII PE ASCEȚI ȘI PUSNICI.
 
Spune povestirea noastră, că un preot oarecare, fiind înainte-văzător, a mers ca să-și săvârșească slujba și a văzut, lângă chilia unui frate ascet o mulțime de draci făcând zarvă și gâlceavă.
 
Unii se prefăceau în chip de femei și vorbeau necuviințe, iar alții, în chip de tineri batjocoritoirti, unii dănțuiau, iar alții în alte chipuri, se scălămbăiau.
 
Deci, suspinând preotul, a zis: „Vai, fratele acesta, cum viclenii de draci l-au împresurat pe el și-l batjocoresc în minte. Iar, după ce a săvârșit slujba, preotul a mers la chilia fratelui și i-a zis lui: „Sunt necăjit, frate, și am venit la tine, cu credința că îmi vei fi folositor:
și de vei face rugăciuni și pentru mine, tot necazul se va ușura, de la inima mea.”
 
Iar fratele, umilindu-se a zis: „Părinte, nu sunt vrednic să fac rugăciune pentru tine.”
Însă preotul nu-l slăbea pe el, ci-l ruga, zicându-i: „Nu voi pleca de la tine, până ce nu îmi vei da cuvântul, că vei face câte o rugăciune pentru mine, în toate nopțile.”
 
Și a ascultat fratele rugămintea preotului. Însă, aceasta a făcut-o preotul, vrând să-i dea lui chip de rugăciune, pe care să o facă noaptea. Și făcea câte o rugăciune fratele pentru preot. Apoi, umilindu-se a zis: „O ticălosul meu suflet. Rugăciune pentru preot faci, iar pentru tine, nu te rogi. Deci, să faci și pentru tine câte o rugăciune.”
 
Și așa, petrecând toată săptămâna, făcea în toate nopțile câte două rugăciuni, una pentru sine, alta pentru preot.
 
Apoi, în altă săptămână, mergând la biserică, preotul a văzut pe draci triști, stând afară din chilia fratelui, și a cunoscut preotul că, de rugăciunea fratelui, s-au întristat dracii.
Și, bucurându-se preotul, a intrat la fratele și i-a zis lui: „Frate, te rog, să mai adaugi și altă rugăciune pentru mine.”
 
Și, după ce a intrat în chilie, l-a învățat preotul pe el, să nu se lenevească.
Iar dracii, văzându-l ca petrece în rugăciuni și se ostenește pentru Dumnezeu, au fugit de la dânsul, cu darul lui Hristos.
 
Când preotul a văzut marea putere a rugăciunii și cum curăța mintea de gânduri și împrăștire, slăvea pe Dumnezeu care poartă grijă de aleșii Săi.
 
Sfârșit și lui Dumnezeu laudă.