3.1 C
București
sâmbătă, 4 decembrie 2021 - 18:46
No menu items!

Parintele Calistrat – Felurile și consecințele lucrării demonice

spot_img

Evanghelia demonizaților din ținutul Gherghesenilor ne arată faptul că demonii există cu adevărat, că ei au o lucrare prezentă în lume, care de multe ori pun stăpânire peste viețile oamenilor. În pofida tendințelor contemporane, care afirmă că răul este o simplă absență a binelui și că diavolul nu este o realitate existențială, demo­nizații din Gadara demonstrează explicit că răul este o prezență reală în lume și că demonii caută cu tot dinadinsul să pună stăpânire peste viețile noastre.

Trebuie să știm că posedarea demonică pune stăpânire peste sufletul și chiar trupul nostru ca o consecință a păcatelor și patimilor în care adesea cădem, printr-o viață dezorganizată, trăită iresponsabil și în izolare de Dumnezeu. Sfinții Părinți ai Bisericii ne învață că demonizați nu sunt numai cei care se manifestă prin diferite forme de nebunie, care pot fi cauzate de posedarea demonică, ci de toți cei care devin robi patimilor și păcatelor de tot felul. În sensul acesta, Sfântul Dionisie Areopagitul, în lucrarea sa Ierarhia bisericească, vorbește despre „mulțimea de posedați care sunt pradă patimilor”.

Trăirea păcătoasă și pătimașă ne aduce în starea totalei anulări a voinței și libertății noastre, conducându-ne către moartea duhovnicească. Prin posedarea demonică, odată cu goliciunea trupului, „ni se golește și sufletul de orice lucru bun, de orice dar dumnezeiesc”.

Părintele Arsenie Boca identifică patru modalități prin care demonii își află „odihna” în inima omului „de unde fac să izvorască gândurile rele și ucigașe”. Acestea sunt: săvârșirea păcatelor de căpetenie, „întâi ca momeală, pe urmă ca obsesie, apoi ca a doua natură pervertită”; neîncetata pomenire a numelui celui rău; Împărtășania luată cu nevrednicie și ca pedeapsă pentru răutățile săvârșite de noi (Cuvinte Vii, p. 171). Pătrunderea lucrării celui rău în noi atârnă de lucrarea propriei noastre voințe, întrucât cel rău poate lucra în lume prin noi, în măsura în care îi deschidem ușa ca el să intre, iar ușa prin care el poate intra în inima noastră este propria noastră libertate. Sfântul Ioan Casian arată în acest sens faptul că „diavolul poate într-adevăr să ne ispitească, dar noi avem libertatea voinței, prin care primim sau respingem ispitele lui… Este sigur… că nimeni nu poate fi amăgit de diavol, dacă n-a consimțit el însuși prin voința sa liberă la aceasta” (Convorbiri duhovnicești, VII, 8, în PSB, vol. 57, p. 419).

Duhul cel rău intrat în om „se modifică într-o adevărată progresie geometrică”, devenind legiune. Diavolul „expropriază umanitatea din om în favoarea bestiei din el”, făcând din om „o caricatură, un monstru, un sub-om. Un suflet stăpânit de acest duh e ceva cu adevărat înfiorător. El își pierde îndată libertatea… Rațiunea i se întunecă, instinctele de conservare i se atrofiază: umblă gol și doarme prin morminte”. Această goliciune exterioară a omului demonizat din evanghelia de astăzi trebuie văzută ca o consecință a golirii lăuntrice, iar mormintele în care zăcea demonizatul, ca semn al morții lui sufletești. Așadar, Evanghelia vindecării omului demonizat ne descoperă faptul că lucrarea Satanei duce în esență la moarte, la moartea trupească, dar și la cea duhovnicească.

Oricât de multe și de grele ar fi păcatele și patimile care zac înlăuntrul nostru, totuși nu suntem singuri în această luptă, ci în sprijinul nostru, atunci când suntem căzuți și izolați, vine Hristos întinzându-ne mâna Sa salvatoare pentru a ne ridica din întunericul și moartea păcatului. Hristos ne redă sănătatea sufletului și a minții, precum omului demonizat din evanghelie, care a fost găsit „sănătos și întreg la minte”. Restaurarea noastră lăuntrică o începe Hristos, dar desăvârșirea ei ține și de voia noastră liberă, și de angajarea noastră în propria rezidire duhovnicească.

Referindu-se la modurile în care diavolii pot ieși din viața, inima și mintea noastră, cu ajutorul lui Dumnezeu și strădania noastră, Părintele Arsenie Boca identifică șase căi prin care putem realiza acest lucru: postul și rugăciunea; însemnarea cu semnul Sfintei Cruci; pocăința în Taina Spovedaniei; smerenia; pomenirea neîncetată a numelui lui Iisus prin rugăciunea inimii și rugăciunile către îngerul păzitor al vieții noastre (Cuvinte Vii, p. 171).