6.1 C
București
duminică, 10 noiembrie 2024 - 10:04
No menu items!

Părintele Calistrat, despre existența minunilor (VIDEO)

spot_img

Ce sunt minunile și când se săvârșesc?

Minunile reprezintă fapte dumnezeiești, care se află mai presus de mintea și puterea omenească. Ele sunt săvârșite numai cu puterea lui Dumnezeu, depășind legile minții și ale firii, care se realizează numai în momente extraordinare, permise de Creator și au scopul de a ne lumina și de a ne îndrepta în vederea mântuirii. Minunile se petrec cu voința lui Dumnezeu și ascund căile Sale necunoscute.

Dumnezeu este primul și cel mai puternic făcător de minuni, fiindcă este chiar izvorul lor. Este binecunoscut faptul că Mântuitorul a săvârșit pe pământ minuni asupra firii, asupra oamenilor și asupra lui însuși.

Se fac minuni, dar probabil le pricepem noi foarte greu. Adică nu există să nu fie minuni, minunile sunt la orice pas. Numai trebuie să le înțelegem. Împărtășania vindecă orice boală și tămăduiește orice nenorocire, credința, rugăciunea, un acatist, Psaltirea, evlavia. Numai că credința trebuie să fie sănătoasă, asta e problema.