6.7 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024 - 8:09
No menu items!

Parchetul Judecătoriei sectorului 5 acuză Poliția: Au ascuns calitatea de polițist a lui Eugen Stan

spot_img

Procurorii Parchetului Judecătoriei sectorului 5 au arătat, miercuri, într-un comunicat de presă, că, în cazul unei plângeri de agresiune sexuală depusă de o femeie în 2016 împotriva lui Eugen Stan, agenţii Secţiei 18 din Capitală au ascuns calitatea de poliţist a lui Eugen Stan și au propus chiar clasarea cauzei.

Pe 10 decembrie 2016, la Secţia 18 Poliţie din Capitală a fost înregistrată o plângere formulată de o femeie împotriva lui Eugen Stan, iar poliţiştii au început, în aceeaşi zi, urmărirea penală „in rem” pentru agresiune sexuală. În timpul cercetărilor, agenţii Secţiei 18 au cerut imaginile de pe camerele de supraveghere din zona unde a avut loc agresiunea.

Parchetul Judecătoriei Sectorului 5 transmite însă că, în procesul-verbal înaintat de poliţiştii Secţiei 18, aceştia au arătat că sistemul de supraveghere a fost instalat defectuos şi nefuncţional, lucru ce a fost confirmat şi de administratorul blocului, care a spus în faţa anchetatorilor că nu el a instalat sistemul respectiv, ci un vecin, şi el personal nu ştie să-l folosească.

Ulterior, după ce poliţiştii Secţiei 18 au terminat cercetările, ei au înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 5 un referat cu propunere de clasare a cauzei, în care însă nu se specifica faptul că Eugen Stan este poliţist.

Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 mai arată că, după ce referatul cu propunere de clasare a fost repartizat unui procuror, acesta a cerut lămuriri, printr-o adresă, Brigăzii Rutiere a Capitalei. Mai exact, procurorul a cerut Brigăzii Rutiere a Capitalei să spună dacă Eugen Stan are sau nu calitatea de poliţist.

După ce procurorul de caz a primit răspunsul privindu-l pe Eugen Stan, Parchetul Judecătoriei Sectorului 5 a trimis cauza la Biroul Control Intern din cadrul Brigăzii Rutiere a Capitalei, pentru continuarea cercetărilor.