15.3 C
București
joi, 2 mai 2024 - 0:52
No menu items!

Parchetul General s-a pus pe liderii AUR. Val de dosare penale

spot_img

Parchetul General a anunțat, marți, că a deschis două dosare penale – unul pe numele co-președintelui AUR, George Simion, și altul pe numele președintelui onorific al formațiunii, Călin Georgescu. În ambele cazuri, procurorii au ținut să precizeze că s-a sesizat din oficiu. 

Astfel, într-un comunicat de presă transmis marți, Parchetul General susține că i-a deschis lui George Simion un dosar penal pentru ultraj și tulburarea liniștii publice, după ce acesta l-a agresat luni pe ministrul Energiei, Virgil Popescu, în plenul Camerei Deputaților. 

Procurorii precizează s-au sesizat după apariția materialelor de presă legate de incidentul din Parlament, deși ministrul Energiei anunțase că va depune plângere împotriva lui Simion. 

La data de 8 februarie 2022, urmare a sesizării din oficiu în conformitate cu art. 292 din Codul de procedură penală, la nivelul Secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a fost înregistrat un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de ultraj, prev. de art. 257 alin. 1 și 2 Cp și tulburarea ordinii și liniștii publice, prev. de art. 371 Cp.

În fapt, în urma materialelor de presă apărute în ziua de 7.02.2022, s-a reținut că numitul George Simion, deputat în Parlamentul României, în timpul ședinței Camerei Deputaților din aceeași zi s-a deplasat la tribuna plenului Camerei, în timp ce ministrul Energiei își susținea discursul la moțiunea simplă împotriva sa, agresându-l pe acesta”, se precizează în comunicatul Parchetului General. 

La scurt timp de la transmiterea comunicatului de presă, surse judiciare au precizat că  procurori din aceeași secție a Parchetului General îl anchetează și pe Călin Georgescu pentru pentru promovarea cultului persoanelor vinovate de genocid și crime de război.

Procurorii s-au sesizat din oficiu, ca urmare a declarațiilor publice făcute de Georgescu despre liderul legionar Corneliu Zelea Codreanu și mareșalul Ion Antonescu, vinovat de Holocaustul din România.

Raluca Dan