9.8 C
București
marți, 23 aprilie 2024 - 23:46
No menu items!

Parchetul General preia dosarul furturilor din casetele de valori de la băncile din Pitești și Ploiești

spot_img

parchetul

Procurorul general Tiberiu Nițu a dispus ca Parchetul General să preia ancheta în cazul furturilor din casetele de valori deținute de mai multe persoane la trei unități bancare din Pitești și Ploiești, prejudiciul în acest caz fiind de aproximativ 2,5 milioane de euro.

Astfel, Parchetul General va prelua două dosare de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești și Parchetul de pe lângă Judecătoria Pitești în care se efectuează cercetări cu privire la furtul unor sume de bani și bunuri din casetele de valori închiriate la trei unități bancare.

„Considerentele care au stat la baza preluării au vizat complexitatea cauzei, dată de faptul că infracțiunile au fost săvârșite pe raza a două județe, coroborată cu prejudiciul ce depășește suma de 2.500.000 euro, impactul mediatic al cauzei, precum și soluționarea cu celeritate a acesteia. Cauza a fost înregistrată la Secția de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, urmând a fi efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat”, precizează un comunicat al Parchetului General.

Mai multe persoane au reclamat dispariția unor sume de bani din casetele de valori deținute la o agenție BCR din Pitești.

Persoanele care au formulat sesizările susțin că le-au dispărut mari cantități de bijuterii și sume importante de bani, cea mai mare pagubă fiind de 400.000 de euro.

Reprezentanții BCR au anunțat, în urma incidentului, că vor fi revizuite standardele de securitate și procedurile aferente serviciului de casete de valori.

Lucian Mera