12.4 C
București
vineri, 29 martie 2024 - 3:30
No menu items!

Parchet: Dosar penal in rem pentru ucidere din culpă. Succesiunea evenimentelor

spot_img

Procurorii bucureșteni au deschis dosar penal in rem pentru ucidere din culpă. S-au făcut cercetări după ce IML a preluat trupurile neînsufleţite, s-au demarat procedurile de cercetare la faţa locului, care continuă și sâmbătă dimineață. Specialiştii urmează să se intereseze strict de materialele pirotehnice folosite la evenimentul din club.

Procurorii care au ajuns la fața locului au declarat că din primele cercetări, principala ipoteză de lucru ar fi incendiu, și nu explozie.

S-au stabilit 27 de victime decedate urmând să vedem ce se întâmplă cu cei internați la spitale. În cursul zilei de astăzi, la sediul IML se va proceda la identificarea cadavrelor. De asemenea, la club,  se va efectua audierea administratorului și a personalului care deține și administrează acest local.

Parchetul Tribunalului București

Administratorul clubului, Alin Anastasescu a fost audiat la Poliția Capitalei încă de azi noapte, Și patronii clubului Colectiv vor fi chemați cu toate actele. Firma respectivă NU avea autorizație ca să organizeze evenimentul pirotehnic, susțin autoritățile.

Mulți dintre răniții din clubul colectiv au fost audiați, preliminat, încă de azi noapte, de polițiștii care au mers din spital în spital atât pentru identificarea victimelor, cât și pentru concluziile preliminare ale tragediei.

Clubul a fost controlat în urmă cu 10 zile de reprezentanții Primăriei Sectorului 4:

„La data de 21.10.2015, inspectorii din cadrul Direcției Inspecție și Control- Serviciul Inspecție Comercială au efectuat un control tematic la operatorul economic sus – menționat care desfășura activitate de alimentație publică, conform Certificatului Constatator eliberat în data de 03.10.2014. În urma verificării documentelor s-a constatat că societatea deține Acord de Funcționare nr.3909/14.01.2015 (valabil până la data de 14.01.2016) și Autorizație de Funcționare nr.369/14.01.2015 (valabilă pe anul în curs). De asemenea, operatorul deține Contract de locațiune nr.124/30.09.2014 cu valabilitate până la data de 01.10.2017. Urmare a controlului efectuat, s-a mai constatat că societatea desfășura activitate de alimentație publică cu personal necalificat în domeniul alimentar, faptă ce contravine prevederilor O.G. nr. 99/2000, rep., motiv pentru care a fost sancționată contravențional cu amendă.”

Succesiunea evenimentelor

22.32 Primul apel la 112

22.43 Primele forțe au sosit la fața locului, s-a declanșat CODUL ROȘU

Au fost deplasate 3 autospeciale de transport victime multiple, 29 de ambulanțe de prim-ajutor, 2 unități mobile, o autospecială de medic de urgență, 11 mașini de pompieri, cu autoscară și s-a instalat un Centru rapid la fața locului cu celelalțte forțe de sprijin.

Au fost transportate la spital 88 de persoane rănite. Pe lângă acestea, au început să sosească la spitale răniți ușor, care au venit cu mașini sau cu taxiuri, s-au creat locuri la alte spitale și au fost transferați, cei mai mulți răniți, la spitalul Floreasca. Din cei 184 de răniți, 146 au rămas internați. Una dintre persoanele care a ajuns la urgențe a decedat.