3.2 C
București
marți, 19 martie 2024 - 11:48
No menu items!

FOTO/ Parapantist, agăţat în cablurile telecabinei din Poiana Brașov. A căzut de la 40 de metri înălțime

spot_img

Un parapantist s-a agăţat, duminică, în cablurile telecabinei din Poiana Brasov, iar mai multe echipaje de medici, pompieri, salvamontişti şi jandarmi s-au deplasat la faţa locului.

“Acțiune în derulare a salvamontistilor din cadrul serviciului Salvamont al municipiului Brașov pentru salvarea unui parapantist rămas agățat în cablurile unei telegondole din Poiana Brașov”, a transmis Salvamont România.

Potrivit IPJ Braşov, la baza pârtiei s-au deplasat și două echipaje SMURD.

În timpul intervenției însă parapantistul a căzut în gol de la aproximativ 40 de metri.

„Vântul puternic a desprins aripa de pe cablu și  parapantistul a căzut. În cădere aripa de speed fly s-a deschis parțial și împreună cu stratul de zăpadă au reușit să mai atenueze căderea”, a precizat Salvamont România.

”Bărbatul, în vârstă de 49 de ani, este conştient şi a suferit mai multe traumatisme la nivelul coloanei şi al bazinului, prin precipitare de la aproximativ 40 de metri”, a transmis ISU Braşov. 

Salvamontiștii au imobilizat victima într-o saltea cu vacuum și au transportat-o în stațiune pentru a fi preluata de o ambulanta și dusă la spital pentru un control de specialitate.

                                                                                                                    Adina Silav

SURSA FOTO: Salvamont Poiana Brașov