11.4 C
București
vineri, 29 martie 2024 - 7:32
No menu items!

Papa Francisc își inaugurează pontificatul astăzi, la Vatican

spot_img

Papa Francisc își inaugurează pontificatul astăzi, la Vatican

Numeroşi demnitari, şefi de stat şi de guvern, în total 150 de delegaţii din întreaga lume, între care şi preşedintele României, Traian Băsescu, vor participa marţi la Vatican la ceremonia de inaugurare a pontificatului Papei Francisc.  Pentru prima oară de la Schisma din 1054, la ceremonie va participa și patriarhul ecumenic de Constantinopol.

Slujba de început a pontificatului primului papă provenit din Americi va avea loc în Piaţa Sfântul Petru, pe data de 19 martie, unde se aşteaptă peste 200.000 de credincioşi, în timp ce la Roma se estimează că vor fi marţi circa un milion de pelerini, în total, după cum a anunţat prefectul Romei, Giuseppe Pecoraro

Ceremonia va începe la ora 10, ora României, când Papa Francisc va face turul Pieţei San Pietro, cu papamobilul, pentru a saluta credincioşii.

Alături de patriarhii Bisericilor Orientale şi alături de Bartolomeu I, patriarhul ecumenic al Constantinopolului, Papa Francisc se va ruga la mormântul Sfântului Petru, care se află sub Basilica papală.

În timpul ceremoniei, imaginea papei Francisc va fi difuzată pe mai multe ecrane gigant instalate în piaţa Sfântul Petru de la Vatican.

Potrivit Radio Vatican, din România şi-au anunţat participarea la Sf. Liturghie mai mulţi episcopi şi credincioşi, greco-catolici şi romano-catolici, precum şi o delegaţie a Bisericii Ortodoxe Române. La nivel politic, delegaţia oficială a României este condusă de preşedintele Traian Băsescu. Va lua parte, de asemenea, ministrul de externe, Titus Corlăţean, şi ambasadorul României pe lângă Sf. Scaun, Bogdan Tătaru-Cazaban.

Durata slujbei, la care vor participa 180 de prelaţi, a fost redusă la două ore. Liturghia va fi ţinută şi în greacă, conform tradiţiei Bisericilor Catolice Orientale. Slujba religioasă va începe după ce Pontiful va primi simbolurile autorităţii papale: Palliumul, o bandă îngustă de lână albă marcată cu 6 cruci negre, şi Inelul Pescarului, ce poartă Imaginea Sfântului Petru.

Cunoscut deja pentru simplitatea sa, Papa Francisc a ales ca inelul său să fie făcut din argint şi nu din aur. Mai mult, el va folosi acelaşi blazon ca în perioada în care era arhiepiscop de Buenos Aires.

C.I.