13.9 C
București
vineri, 26 aprilie 2024 - 13:48
No menu items!

Papa Francisc către Vladimir Putin: „Adresez un apel de suflet să se abandoneze căutarea unei soluţii militare în Siria”

spot_img

Papa Francisc i-a scis joi preşedintelui rus Vladimir Putin, îndemnând membrii G20 reuniţi la Sankt Petersburg „să nu rămână inactivi” în căutarea unei soluţii de pace şi „să abandoneze căutarea inutilă a unei soluţii militare”.

În scrisoarea adresată lui Putin, în calitate de preşedinte al G20, Papa evocă inegalităţi economice şi sociale la nivel mondial şi condamnă „masacre inutile” în Orientul Mijlociu, lansând un apel împotriva oricărei soluţii militare, a precizat Federico Lombardi, purtătorul său de cuvânt.

„Liderilor prezenţi, fiecăruia în parte, îi adresez un apel de suflet să ajute la găsirea unor căi de depăşire a poziţiilor conflictuale şi să abandoneze căutarea inutilă a unei soluţii militare”, a scris Papa Francisc.

Statele Unite şi Franţa intenţionează să efectueze atacuri aeriene limitate pentru a pedepsi regimul preşedintelui Bashar al-Assad, care, în opinia lor, a folosit masiv gaze chimice împotriva populaţiei civile pe 21 august.

„Este necesar să existe un angajament înnoit faţă de căutarea, cu hotărâre şi curaj, a unei soluţii paşnice, prin dialog şi negociere între părţi, care să fie susţinută în mod unanim de către comunitatea internaţională”, a adăugat Papa în scrisoarea adresată lui Vladimir Putin.

R.D.