22.8 C
București
vineri, 29 martie 2024 - 15:21
No menu items!

Momente de groază într-un tren care plecase din Capitală. A rămas fără frâne. Zeci de călători au suferit atacuri de panică

spot_img

Incident grav pe calea ferată. Un tren Regio plecat de la București, care transporta peste 100 de persoane, a rămas fără frâne în zona gării Golești. Mai mulți pasageri au suferit atacuri de panică și au avut nevoie de îngrijiri medicale. CFR Călători a trimis o comisie de cercetare la Golești, pentru a afla ce s-a întâmplat.

Un tren Regio care a plecat, marți seară, de la București și trebuia să ajungă la Craiova, via Pitești, a rămas fără frane după ce a trecut de localitatea Titu. Mecanicul a observat o eroare în bord în dreptul localității Titu, iar în apropierea gării din Golești acesta a realizat că nu mai poate opri trenul.

Panica s-a instalat în momentul în care mecanicul a alertat călătorii ca trenul nu mai poate frâna şi nu vor mai opri în staţia următoare. Ar fi cerut ajutorul controlorului de bilete, spun pasagerii, care au trecut prin momente de groază.

Potrivit unui călător, controlorul de bilete s-a speriat foarte tare și nu a mai știut unde se află frâna de mână a trenului, întrebându-i pe călători dacă l-ar putea ajuta în acest sens.

“Efectiv nu ştia unde e frâna de mână. Ne întreba pe noi unde e frâna de mână. Ca şi cum… nu mi se pare normal. Am plasa jumulită, am trecut prin momente de groază”, a declarat o pasageră.

După ce trenul s-a oprit singur la 300 m de gara Golești, peste 40 de persoane au fost asistate medical de două echipaje, unul de la ambulanță și unul de la SMURD. Mulți dintre pasageri au suferit atacuri de panică.

La scurt timp, a fost chemat un alt tren care i-a luat pe călătorii din gară și i-a transportat mai departe.

Dosar penal pentru neîndeplinirea îndatoririlor de serviciu

„Serviciul Județean de Poliție Transporturi Argeș a fost sesizat cu privire la faptul că un tren de călători care circula pe ruta București-Pitești-Craiova nu ar fi oprit la indicatoarele „STOP” amplasate la intrarea în stația Golești și a rupt macazul de linie. Trenul nu a deraiat și nu au existat victime. Cei aproape 40 de călători au fost preluați de un alt tren și și-au continuat deplasarea. La fața locului s-a deplasat echipa operativă a Serviciului Județean de Poliție Transporturi, dar și o comisie de specialitate din cadrul Agenției de Investigare Feroviară Română, pentru efectuarea cercetărilor. În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de neîndeplinire a îndatoririlor de serviciu sau îndeplinirea lor defectuoasă din culpă, iar verificările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul”, au anunțat autoritățile.