13.2 C
București
marți, 15 octombrie 2024 - 2:43
No menu items!

Palmieri și orhidee pentru vizita ministrului Deca la școala din Slobozia Conachi, unde apele au făcut ravagii

spot_img

Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a mers, luni, la şcoli din zonele afectate de inundaţii în judeţul Galaţi, pentru a evalua necesarul de sprijin, astfel încât cursurile să poată fi reluate cât mai repede.

”Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, şi secretarul de stat din Ministerul Educaţiei, Sorin Ion, vor vizita astăzi unităţi de învăţământ din zonele afectate de inundaţii în judeţul Galaţi, pentru a evalua nevoia de sprijin, astfel încât procesul educativ să poată fi reluat cât mai curând”, a anunţă, luni dimineaţă, Ministerul Educaţiei.

Deși localitatea este sub ape, la școala din Slobozia Conachi a fost pregătită așa cum se cuvine pentru vizita ministrului. Autoritățile au spălat ușile, au șters geamurile și au pus palmieri și orhidee pe holuri, relatează Antena 3 CNN.

Distanța dintre casele devastate de inundații și școală este de 50 – 60 de metri.

Primarul localităţii i-a spus ministrului că unitatea de învăţământ nu a fost afectată de inundaţii şi poate doreşte să viziteze câteva familii care au avut de suferit după ce apele le-au distrus bunurile din locuinţe şi gospodării.

Ligia Deca a replicat că ştie că şcoala nu a fost afectată: „Noi am venit doar să discutăm exact unde este bine să mergem”.

Cursurile au fost suspendate luni şi marţi în 25 de unităţi de învăţământ din zonele afectate de inundaţii din judeţul Galaţi.

Premierul Marcel Ciolacu a anunţat că, în urma discuţiilor cu cei afectaţi de inundaţiile din Galaţi, care i-au spus că nu mai pot merge copiii la şcoală, a dispus eliberarea urgentă de la Rezervele Naţionale ale Statului a 4 clădiri modulare în care copiii pot învăţa temporar

Fiecare clădire are o capacitate de 80-100 de persoane şi este dotată cu grupuri sanitare.

                                                                                                           Adina Bucur

SURSA FOTO: Antena 3 CNN