14.9 C
București
duminică, 24 octombrie 2021 - 1:26

Pakistan: 12 morți și 40 de răniți în atacul comis de talibani la o școala militară UPDATE

spot_img

Bărbați înarmați au luat ostatici 500 de studenți și profesori în școala militară din Peshawar

 pakistan scoalaDouăsprezece persoane au fost ucise și 40 au fost rănite în atacul comis de talibani într-o școală militară din orașul Peshawar din nord-vestul Pakistanului, au informat surse spitalicești, relatează Reuters.

UPDATE – Cel puțin 84 de copii au fost uciși

Cel puțin 84 de copii au fost uciși în atacul comis marți de militanții talibani într-o școală militară din Peshawar, oraș din nord-vestul Pakistanului, informează Reuters, Xinhua și DPA.

”La CMH (Spitalul militar) se află 60 de trupuri neînsuflețite, iar alți 24 de morți sunt la spitalul Lady Reading”, a anunțat Pervaiz Khattak, guvernatorul provinciei în care este situat orașul Peshawar.

Potrivit unui bilanț realizat de autorități, citat de AFP, în atac ar fi fost ucise cel puțin 95 de persoane, dintre care 82 de copii.

UPDATE – 12 morți și 40 de răniți în atacul comis de talibani

Douăsprezece persoane au fost ucise și 40 au fost rănite în atacul comis de talibani într-o școală militară din orașul Peshawar din nord-vestul Pakistanului, au informat surse spitalicești, relatează Reuters.

Un comando taliban a atacat marți dimineața o școală pentru copiii militarilor din Peshawar, principalul oraș din nord-vestul Pakistanului, luând ostatici sute de elevi și profesori.

Purtătorul de cuvânt al talibanilor Muhammad Umar Khorasani a declarat pentru Reuters că gruparea sa este responsabilă pentru atac. „Atacatorii noștri sinucigași au intrat în școală, ei au primit ordine să nu-i rănească pe copii, însă să vizeze personalul militar”, a afirmat el.

„Este un atac care reprezintă o răzbunare pentru ofensiva armatei din Waziristanul de nord”, a afirmat el, referindu-se la o ofensivă a armatei împotriva talibanilor care început în luna iunie.

Bărbați înarmați au luat ostatici marți sute de studenți și profesori într-o școală militară din orașul Peshawar din nord-vestul Pakistanului, au afirmat oficiali militari, relatează Reuters și AFP.

Un jurnalist Reuters aflat la fața locului a afirmat că a auzit focuri de armă din interiorul școlii în timp ce militari au înconjurat clădirea.

Oficiali militari au declarat că cel puțin șase bărbați înarmați au intrat în Școala Publică Militară. Se crede că în interiorul clădirii s-ar afla circa 500 de studenți și profesori, notează Reuters.

Potrivit AFP, bărbații îmbrăcați în uniforme militare au intrat în școală și au deschis focul. Atacul a fost imediat revendicat de o facțiune a talibanilor pakistanezi.