13.9 C
București
joi, 25 aprilie 2024 - 2:15
No menu items!

Părinţii vor decide pentru păstrarea clasei pregătitoare în şcoală

spot_img

Clasa pregătitoare va rămâne ca primul an al învățământului obligatoriu, iar la nivel național se va face un sondaj în rândul părinților, pentru a se stabili dacă aceasta va funcționa în grădinițe sau în școli, a declarat, vineri, la Arad, ministrul Educației, Ecaterina Andronescu.

Ministrul Educației a precizat că la Craiova a fost efectuat deja un sondaj în rândul părinților care au copii în grupa mare și în clasa pregătitoare și că părinții care doresc păstrarea clasei pregătitoare în grădiniță reprezintă 98% din total.

Ministrul Educației a mai declarat că este cert faptul „că cei care sunt acum în clasa pregătitoare vor merge mai departe cu acelaşi învăţător şi în acelaşi loc“.

De asemenea, ministrul a mai afirmat că trebuie schimbat şi modul în care se înscriu copiii în clasa pregătitoare.

„După opinia mea, să nu-i dai dreptul părintelui să aleagă şcoala pe care o consideră cea mai potrivită pentru copilul lui mi se pare că nu este un lucru potrivit şi lucrul acesta trebuie să-l corectăm“, a spus Andronescu.

Ecaterina Andronescu a fost prezentă, vineri, la Arad, unde a participat la manifestări dedicate împlinirii a 200 de ani de la înființarea Preparandiei, prima școală pedagogică din Transilvania. De asemenea, ministrul a avut întâlniri cu cadrele didactice și a vizitat unități de învățământ din municipiu și județ.