11.4 C
București
vineri, 29 martie 2024 - 9:04
No menu items!

Păcura albastră a crescut încasările la buget

spot_img

Încasările din accize la motorină au crescut cu 114 milioane lei în primele două luni (august şi septembrie) de la aplicarea măsurii de colorare a păcurii, a declarat, joi, secretarul de stat în Ministerul Finanţelor Publice, Liviu Voinea, la o conferinţă de presă organizată de compania Deloitte România.

Guvernul a luat măsura de colorare a păcurii în albastru pentru descurajarea evaziunii fiscale. O mare parte a evaziunii fiscale în domeniul produselor petroliere se realiza prin declararea motorinei ca păcură, pentru că acciza este de 15 ori mai mică, a precizat Liviu Voinea.

Reprezentantul MFP a afirmat că recent au apărut în spaţiul public “idei în sens invers” şi a menţionat o iniţiativă a CFR vizând colorarea motorinei “culmea, tot cu albastru” şi tot pentru combaterea evaziunii fiscale.