14.6 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024 - 19:24
No menu items!

Ovidiu Vizante, șeful de la CFR Călători, omul pentru care Cîțu și Drulă s-au certat, și-a dat demisia

spot_img

Ovidiu Vizante, cel care a provocat un scandal în vară, după ce un tren plin cu copii a rămas 8 ore blocat în câmp și le-a spus reporterilor să găsească soluții, și-a dat demisia. Ministrul Transporturilor de atunci, Cătălin Drulă, i-a luat apărarea în fața premierului Cîțu, care îi ceruse demisia.

Vizante a atras critici după declarația făcută în luna iulie, când a trebuit să găsească o soluție pentru 30 de copii blocați 8 ore într-un tren.

„Încercați dumneavoastră să găsiți la ora aceea soluții! Încercați să găsiți transbordare la ora 00:00, la 1.000 de călători, câți sunt într-un tren”, a declarat atunci directorul CFR.

Ulterior, el și-a cerut scuze.

Episodul a generat o adevărată dispută politică. Mai mulți lideri, în frunte cu premierul, i-au cerut ministrului Transporturilor de la acea vreme, Cătălin Drulă, să îl demită. Drulă nu a fost de acord, motivând că „Și-a prezentat scuze. Subiectul este încheiat”.

Ovidiu Vizante și-a dat demisia din funcția de director general al CFR Călători încă din data de 27 august, cu intrarea efectivă în vigoare în data de 1 octombrie 2021.

Vizante fusese numit la CFR Călători în aprilie. El l-a înlocuit pe Dan Costescu, care a condus CFR Călători între ianuarie 2020 și aprilie 2021.

                                                                                          C.Dumitrescu