14.6 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024 - 12:38
No menu items!

OUG pentru factura electronică RO e-Factura a fost adoptată de Camera Deputaţilor

spot_img

Camera Deputaţilor a adoptat, miercuri, proiectul de aprobare a Ordonanţei de urgenţă nr.120/2021 referitoare la implementarea Sistemului naţional privind factura electronică RO e-Factura şi factura electronică în România. Camera Deputaţilor este for decizional.

Ordonanţa vizează modalitatea de utilizare a Sistemului naţional privind factura electronică RO e-Factura de către operatorii economici şi autorităţile şi entităţile publice.

Sistemul de facturare electronică (e-Factura) devine obligatoriu de la 1 iulie în relația dintre firme și instituții ale statului, adică business to government (B2G), conform proiectului adoptat.

Prin actul normativ sunt stabilite măsurile referitoare la accesul entităţilor implicate în procesul de achiziţie publică, la achiziţii sectoriale, de concesiuni şi servicii destinate inclusiv limitării interacţiunii la preluarea documentelor, astfel încât activitatea autorităţilor publice competente să se desfăşoare în condiţii de siguranţă.

Factura electronică este însoţită de sigiliul electronic al Ministerului Finanţelor, care certifică faptul că nu sunt permise intervenţii asupra conţinutului acesteia. Sistemul naţional privind factura electronică RO e-Factura este interconectat cu sistemul naţional de raportare gestionat de către Ministerul Finanţelor, care permite primirea şi descărcarea facturii electronice de către autorităţile şi entităţile contractante în relaţia comercială.

Sistemul eFactura a fost lansat în noiembrie, dar numai opțional între firme și instituții ale statului. Începând cu 1 aprilie 2022, sistemul de facturare electronică (e-Factura) funcționează opțional pe relația Business to Business (B2B). Sistemul RO e-Factura poate fi accesat cu ajutorul credențialelor pentru Spatiul Privat Virtual (SPV).

E. Stan