20.4 C
București
vineri, 10 mai 2024 - 16:19
No menu items!

OUG cu creșterile salariale, adoptată de Guvernul Ciucă

spot_img

Guvernul Ciucă a adoptat Ordonanțele cu măsurile negociate pentru salariile profesorilor, în ședința de luni, imediat după ce sindicatele din Educație au anunțat suspendarea grevei și nu de încheiere ei.

În urma unor negocieri la sânge care au durat 3 săptămâni, profesorii au obținut drepturile dorite. 

Guvernul a adoptat două ordonanțe de urgență prin care salariile cadrelor didactice și ale personalului didactic auxiliar cresc cu 1.300 de lei brut, începând cu salariile aferente lunii iunie.Profesorii vor mai primi, în luna octombrie două prime, de 1.500 de lei și 500 de lei, pentru formare profesională.

Prima OUG se referă la creșterile salariale care, pe medie, sunt peste 25%, creșterile procentuale fiind mai mari pentru debutanți. Salariile personalului didactic auxiliar din cadrul bibliotecilor universitare precum și pentru celelalte categorii de funcții se majorează începând cu luna iunie 2023, cu suma de 1300 de lei fiecare, iar pentru personalul nedidactic din sistemul național de învățământ se majorează cu suma de 400 de lei fiecare.

Ministrul Deca a subliniat în briefingul de presă că, pe lângă creșterea de 25%, a fost adoptată OUG privind acordarea de prime pentru personalul didactic auxiliar – 1500 lei net, dar și pentru personalul nedidactic, în valoare de 500 lei pe an, acordată în fiecare an, în 5 octombrie, de Ziua Educației, până în 2027.

Prima de 1500 se acordă într-o singură tranșă, este în luna octombrie în acest an și sumele vor fi folosite în anul școlar 2023-2024. Suma va fi acordată anual până în 2027, din fonduri europene.

Cele două ordonanţe de urgenţă vizează creşterile salariale de la bugetul de stat, dar şi alocarea fondurilor necesare pentru formarea profesională, bani care vor fi pe liniile de finanţare europeană. 

Ministrul Muncii a declarat că, de la 1 ianuarie 2024, un profesor debutant va avea un salariu net de 4.600 de lei. Declarația a fost făcută la Guvern, după ședința în care Executivul a adoptat ordonanța de urgență prin care au acceptat cererile sindicatelor.

 

Reporter: ”La 1 ianuarie 2024 cât va fi salariul debutantului si cu cât vor creste salariile tuturor celorlalti profesori, in medie?

Marius Budăi: Păi dacă în momentul de față, după această grilă are, 5.398, până la 6.900 jumătate din această sumă probabil… De la 4.098 va fi o creștere până la 4.600 de lei, de la 1 ianuarie, în mână, net”. 

D.Constantin