11.1 C
București
vineri, 26 aprilie 2024 - 1:01
No menu items!

Orban, demisie din grupul PNL:”De astăzi sunt parlamentar neafiliat”

spot_img

Fostul președinte al PNL, Ludovic Orban, și-a anunțat, marți dimineață, demisia din grupul parlamentar al PNL, precizând însă că nu demisionează încă și din partid. El a spus că își va continua activitatea ca parlamentar neafiliat. 

Fostul președinte al PNL și-a anunțat demisia astăzi, în Camera Deputaților, din grupul parlamentar al PNL.

”Obligația morală pe care o am față de cetățenii români care au avut încredere în mine și PNL este de a-mi respecta angajamentele luate în campania electorală. Mă despart, sper eu temporar, față de colegii mei din PNL. Ce s-a întâmplat în 4 luni depășește orice imaginație. Atâtea decizii inepte nu mi-a fost dat să văd într-o perioadă atât de scurtă de timp. S-a creat o criza politică artificial din motive neînțelese de cetățeni, a fost făcut praf PNL, a fost făcută praf coaliția și în plină criză pandemică și economică practic cetățeanul român a fost lăsat fără Guvern în capacitate deplină de exercițiu. Nu accept să sufăr o operație de lobotomie. Doar lobotomizat aș putea sta partaș, complice, la acest atentat asupra interesului național”, a declarat Orban, în Camera Deputaților.

Orban a precizat că nu își dă demisia și din PNL.

„Nu-mi dau încă demisia din PNL, este partidul căruia i-am dedicat toata viața matură, m-am luptat pentru ideile liberale și așa voi fi în continuare. Pentru a rămâne în PNL și pentru a mă întoarce în grupul parlamentar PNL trebuie îndeplinite însă câteva condiții. Conducerea ruptă de realitate, din cauza unui nor de prafuri, trebuie să plece acasă. Deputații PNL să renunțe la golf, eu personal nu vreau să joc golf. PNL trebuie să se întoarcă cu fața la cetățean și cu spatele la chiriașul de la Cotroceni. Țara plutește în derivă pentru că cel care trebuia să stea la carmă probabil pescuiește în momentul de față sau s-a dus la schi”, a spus Orban.

                                                                                                                    Adina Silav