12.5 C
București
joi, 2 mai 2024 - 2:47
No menu items!

Orașul Ploiești, habitatul urșilor

spot_img

Autorităţile din judeţul Prahova au emis, duminică dimineaţă, un mesaj Ro-Alert după ce în apropierea unei fabrici din municipiul Ploieşti a fost semnalată prezenţa unui urs. Animalul s-a îndreptat apoi spre un câmp din apropierea Centurii de Vest. 

Potrivit ISU Prahova, a fost emis un mesaj Ro-Alert privind prezenţa unui urs în municipiul Ploieşti, în zona fabricii Bergenbier. Oamenii au fost sfătuiţi să rămână în case.

”Conform unor apeluri la 112, ursul ar fi părăsit incinta fabricii şi se află în zona de câmp din apropierea Centurii de Vest. La faţa locului se deplasează un echipaj SMURD”, a transmis, ulterior, ISU Prahova.

Este a treia alertă de urs emisă la Ploieşti, după ce un exemplar a fost prins de autorităţi şi relocat în cursul verii, iar al doilea a fost semnalat în luna octombrie.

R. Dan