15.5 C
București
joi, 25 aprilie 2024 - 18:17
No menu items!

ORA DE SPORT: De ce este recomandat ANTRENAMENTUL CU GREUTĂȚI femeilor

spot_img

În ultímele decenii numeroși cercetători au adus o serie de argumente care susțin beneficiile antrenamentelor cu greutăți la femei, inclusiv la cele trecute de vârsta de 50 ani

 images

Dacă intri într-o sală de fitness vei observa că marea majoritate a femeilor lucrează fie la bandă, bicicletă, stepper sau la cele câteva aparate destinate musculaturii picioarelor și mai puțin la aparatele pentru partea superioară a corpului (piept, spate, brațe, umeri ect.) pentru că se axează pe antrenamentele cardio și aproape deloc pe cele cu greutăți. Care este motivul? Unul foarte simplu și pe de-a-ntregul neadevărat, teama de a nu dezvolta masă musculară excesivă, ceea ce ar duce inevitabil la masculinizare.

De unde acest mit? Poate pentru că atunci când vii pentru prima oară la sală și vezi băieții cu bicepși imensi lucrând cu greutăți, te gândești că acesta este rezultatul unui astfel de antrenament, sau poate că, prin revistele de specialitate sunt promovate culturistele care într-adevăr sunt masive, dar care nu au ajuns la acest nivel doar cu câteva exerciții cu gantere pe săptămână.

Aceasta teama este complet nejustificată. Femeile secretă mai puțini hormoni destinați creșterii masei musculare decât bărbații, în special testosteronul, ca urmare, nu au cum să dezvolte o musculatură excesivă. Dacă faci un antrenament cu greutăți moderat, vei obține un corp tonifiat și bine definit.

Trebuie ținut cont de faptul că în ultímele decenii numeroși cercetători au adus o serie de argumente care susțin beneficiile antrenamentelor cu greutăți la femei, inclusiv la cele trecute de vârsta de 50 ani.

Vă prezint în câteva cuvinte aceste beneficii lăsându-vă să decideți singure dacă merită să încercați:

Scăderea în greutate

Dacă vrei să scazi în greutate, nu există doar cardio. Antrenamentul cu greutăți te ajută să-ți menții masa musculară, care se pierde odată cu vârsta. Nu este deloc tragic dacă îți dezvolți masa musculară, întrucât cu cât ai mai mulți mușchi, cu atât arzi mai multe calorii pe durata întregii zile. Cum este posibil? Dacă la un antrenament cardio arderea este intensă, odata ce te-ai oprit, organismul tău se va întoarce la rata metabolică normală, dar dacă îți reduci tesutul adipos și în paralel obții o creștere ușoară a mușchilor, scăderea în greutate nu va fi atât de marcantă pe cât te aștepți la început, dar metabolismul tău va fi mai bun, pentru că vei avea o rată metabolică mai ridicată și o să arzi mai multe calorii pe parcursul întregii zile. Mai exact, cca 500 de grame de țesut muscular consuma între 10-20 de calorii/zi în timp ce 500 de grame de țesut adipos poate consuma doar 2-5 calorii/zi. Un alt avantaj va fi acela că vei obține un corp tonifiat.

Un eficient program de scădere în greutate trebuie să combine antrenament cardio, cu cel cu greutătț și bineînțeles o alimentație echilibrată care să asigure organismului necesarul de combustibil pentru o bună funcționare. Astfel vei avea un corp puternic și sănătos.

Protejază inima

Exercițiile cu greutăți protejează inima, pentru că au rolul de a scădea tensiunea arterială și frecvența cardiacă atunci când ridicăm și cărăm obiecte. Există dovezi științifice cu privire la acest tip de antrenament în ceea ce privește modificarea factorilor de risc cardio vascular (scăderea colesterolului, tensiunea arterială, distribuția țesutului adipos).

Protejează împotriva osteoporozei

Alături de un aport optim de calciu din dietă, va fi cea mai bună apărare pe care o poți avea împotriva osteoporozei. Femeile sunt singurele beneficiare ale acestui efect deoarece ele sunt expuse riscului de osteoporoza după instalarea menopauzei când se pierde protecția estrogenică asupra mineralizării osoase.

În urma studiilor de specialitate s-a constatat că ridicarea greutăților poate crește densitatea minerală a coloanei vertebrale cu 13% în decursul a 6 luni de antrenamente moderate.

Protejarea articulațiilor

Deși poate pare greu de crezut, dar unele exerciții cardio, cum ar fi alergatul, pot exercita o presiune mai mare asupra articulațiilor datorită impactului, spre deosebire de un exercițiu cu gantere, care presupune o mișcare controlată, fără impact.

Rezumând toate acestea, concluzia ar fi una singura, când mergi la sala de fitness nu ocoli aparatele cu greutăți sau ganterele. Pentru a obține rezultatele dorite este bine să incluzi în programul tău și acest tip de antrenament.

Până data viitoare nu uitați să fiți always fit and ready for fitness!

R.M.