0.5 C
București
luni, 24 ianuarie 2022 - 19:22
No menu items!

Oprea: Strategia Națională de Apărare, cel mai important moment politic al anului. FOTO/VIDEO

spot_img

Gabriel Oprea, Klaus Iohannis și George Maior au vorbit despre importanța deosebită a acestui document

Viceprim-ministrul pentru securitate națională, ministrul afacerilor interne, Gabriel Oprea, președintele României, Klaus Iohannis, și ambasadorul României în SUA, George Cristian Maior, au participat, joi, la Conferința de prezentare a elementelor conceptuale pentru fundamentarea noii Strategii Naționale de Apărare a Țării, organizată de Academia de Științe ale Securității Naționale.

Vicepremierul Gabriel Oprea a subliniat că adoptarea Strategiei Naționale de Apărare a Țării a reprezentat cel mai important moment politic al acestui an, din punct de vedere al domeniului securității naționale a României.

Am fost un susținător al acestei Strategii Naționale de Apărare, am făcut toate demersurile pe lângă ceilalți membrii ai Academiei, pentru că am înțeles cu toții importanța strategică a unui astfel de document pentru ceea ce înseamnă siguranța României în actualul context regional de securitate. Este și datoria mea, ca vicepremier pentru securitate națională și ca membru fondator al Academiei de Științe ale Securității Naționale să susțin și să militez pentru punerea în practică a Strategiei Naționale de Apărare a Țării, sub toate dimensiunile sale. Aceasta este calea prin care putem realiza o cultură de securitate, absolut necesară realizării interesului național al României

Gabriel Oprea
viceprim-ministru

Vicepremierul l-a asigurat pe președintele Klaus Iohannis că va găsi în membrii Academiei de Științe ale Securității Naționale oameni pregătiți să sprijine necondiționat orice demers pentru consolidarea siguranței și securității românilor și a României.

Totodată, Gabriel Oprea i-a mulțumit ambasadorului George Cristian Maior pentru contribuția esențială adusă la înființarea și dezvoltarea Academiei de Științe ale Securității Naționale, dar și pentru calitatea deosebită a materialelor elaborate la nivelul acestui for academic, documente cu valoare de suport al deciziilor manageriale și strategice în domeniul securității naționale.

Președintele României a subliniat importanţa Academiei de Ştiinţe ale Securităţii Naţionale, în actualul context de securitate.

Într-o lume fără granițe, în care securitatea internă şi cea externă nu mai pot fi disociate, iar provocările sunt tot mai complexe, rolul și contribuția dumneavoastră devin esențiale. România are nevoie de instituții care să producă gândire strategică. Prin existența sa, Academia nu doar suplinește acest rol, ci face din țara noastră un actor în dezbaterea globală de securitate. Am spus mereu că România nu dorește să fie doar un beneficiar de securitate ci și un furnizor. Vin în fața dumneavoastră și vă spun de această dată că România nu trebuie să fie doar un furnizor de securitate, ci și de idei despre securitate, de viziune despre cum trebuie organizată securitatea în secolul XXI….. România a intrat într-o nouă etapă și în ceea ce privește politica sa de securitate, o etapă care întărește, consacră și extinde angajamente deja asumate, dar în același timp adaugă noi direcții de preocupare și acțiune. Odată cu aprobarea de către Parlament a Strategiei Naționale de Apărare a Țării, România și-a definit direcţia și viitorul, nu doar în raport cu partenerii externi ci și cu proprii cetățeni. Astăzi nu privim securitatea națională ca pe o chestiune abstractă și îndepărtată, ci ca pe una cu impact asupra vieții de zi cu zi a fiecăruia dintre noi

Klaus Iohannis

La rândul său, ambasadorul George Cristian Maior a afirmat că strategia de apărare „se încadrează în dinamica dezbaterilor conceptului de securitate de astăzi din secolul XXI, definește foarte bine conceptele de amenințări, riscuri și oportunități  în ceea ce privește politica de securitate a României”.

Ca element novator inclus în această strategie de apărare este extinderea conceptului de securitate către elemente care țin de condiția, până la urmă, de securitate a cetățeanului. Deci nu doar statul este un factor central în ceea ce privește securitate națională, ci și cetățeanul, cu drepturile sale, cu condiția sa în ceea ce privește elementele sociale, elementele economice, elementele de sănătate care sunt importante pentru condiția sa.Este important că această strategie fundamentează resursele necesare pentru aplicarea sa și, din acest punct de vedere, cred că realizează o consonanță între resursele pe care le are la dispoziție statul și obiectivele de securitate națională ale acestuia

George Cristian Maior
ambasadorul României în SUA

La conferință au mai participat președintele Academiei de Științe ale Securității Naționale, Remus Pricopie, ministrul apărării naționale, Mircea Dușa, ministrul justiției, Robert Cazanciuc, adjunctul directorului Serviciului Român de Informații, general-locotenent Viorel Voinescu, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Tiberiu Niţu, membri ai conducerii Ministerului Afacerilor Interne și ai Academiei de Științe ale Securității Naționale.

Andrei Tudor