11.1 C
București
vineri, 26 aprilie 2024 - 0:10
No menu items!

Operațiune dramatică de salvare în Bucegi. O alpinistă a căzut 250 de metri într-o prăpastie

spot_img

O femeie care a căzut sâmbătă într-o prăpastie din abruptul prahovean al Masivului Bucegi a fost recuperată de salvatorii montani cu ajutorul unui elicopter.

Alpinista a căzut pe Valea Albă din Masivul Bucegi, accidentul având loc la altitudinea de 2075 metri.

Femeia în vârstă de 41 de ani a suferit multiple lovituri, iar o intervenţie terestră ar fi durat mai multe ore. În aceste condiţii, a fost solicitat sprijinul unui elicopter IGAv-SMURD care s-a deplasat de la Târgu Mureş. „La faţa locului au fost troliati un salvator montan şi medicul SMURD, care au pregătit accidentata pentru transport. La final a fost recuperat şi însoţitorul accidentatei, cel care a anunţat incidentul prin 112”, a transmis Salvamont Prahova pe Facebook.

Salvatorii îi sfătuiesc alpinişti şi pe turişti să nu plece niciodată singuri în ascensiuni sau drumeţii montane, subliniind că faptul că femeia a fost însoţită, i-a salvat viaţa.

R. Dan