14.6 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024 - 13:03
No menu items!

Opera Naţională Bucureşti lansează primul tur virtual 3D din istoria instituţiei

spot_img

Opera Naţională Bucureşti a anunțat, marți, pe pagina de Facebook, lansarea primului tur virtual 3D din istoria instituţiei, începând de vineri, potrivit agerpres.ro.

„În an Centenar, Opera Naţională Bucureşti lansează primul tur virtual 3D din istoria instituţiei.

Astfel, vineri, 20 august, la ora 19,00, pe pagina de Facebook a Operei Naţionale Bucureşti vă aşteptăm să pornim împreună în călătoria virtuală a noului tur 3D, iar de luni, 23 august, turul virtual poate fi accesat de publicul larg pe site-ul oficial al Operei Naţionale Bucureşti în link-ul www.operanb.ro”, informează ONB, într-un comunicat transmis AGERPRES.

Disponibil de accesat de pe telefon, tabletă şi laptop, turul virtual propune o călătorie prin clădirea emblematică a Operei, edificiul având statut de monument istoric.

Construită între anii 1950-1952 şi inaugurată în 1953, clădirea Operei Naţionale Bucureşti se bucură de o arhitectură somptuoasă.

În cadrul celei mai interactive experienţe de prezentare, foaierul Operei şi spaţiul Muzeului găzduieşte expoziţia ‘Opera 100’, iar cei care nu au reuşit să ne treacă pragul în acest an se pot bucura de o serie de exponate de decor, costume, recuzită şi manuscrise din istoria primei scene lirice a ţării.

Sala Mare a Operei, disponibilă şi aceasta spre vizionare în cadrul turului virtual, este singura sală de spectacole din Bucureşti care îmbină ambianţa arhitecturală specifică şi posibilităţile tehnice de scenă şi spectacol de înalt nivel, eleganţa sa fiind unică în Capitală.