13.7 C
București
joi, 18 aprilie 2024 - 20:02
No menu items!

Operație pe cord, în premieră

spot_img

O intervenţie laparoscopică pe cord deschis a fost efectuată, în premieră pentru Arad şi pentru vestul României, la Clinica de chirurgie cardio-vasculară din cadrul Centrului de chirurgie laparoscopică ”Sfântul Gheorghe”.
Aradul a devenit astfel al cincilea centru din România, unde se efectuează operaţii pe cord deschis.
Intervenţia chirurgicală, care a durat circa opt ore, a fost efectuată duminică de o echipă mixtă de medici unguri şi români, condusă de prof.univ.dr. Zoltan Galajda, directorul Clinicii Universitare de Chirurgie Cardiacă şi Vasculară din Debreţin (Ungaria), profesor asociat al Univesităţii de Vest ”Vasile Goldiş” din Arad şi de prof.univ.dr. Alexandru Dumnici, şeful Centrului de chirurgie laparoscopică ‘Sfântul Gheorghe’.
A fost vorba de o operaţie de bypass coronarian prin minitoracotomie pe cord bătând, făcută unui pacient în vârstă de 56 de ani, din România, acesta fiind cel care a ales această tehnică de operaţie miniinvazivă.

Profesorul Zoltan Galajada are vârsta de 50 de ani şi este originar din România. A absolvit Liceul Sanitar la Arad, iar în anul 1988 a absolvit Facultatea de Medicină din Târgu Mureş. S-a specializat în chirurgie generală, cardiacă şi vasculară în Ungaria şi Franţa.

În palmaresul său profesional se numără peste 2 000 de intervenţii chirurgicale pe cord deschis, efectuate în Ungaria, Franţa, Germania şi România, unele dintre acestea constituind chiar în premieră mondială, cum ar fi tehnica chirurgicală a operaţiei de disecţie aortică prin canularea arterei brahiale. În România a efectuat operaţii în premieră naţională, una dintre acestea fiind cea de bypass coronarian prin procedeul numit minitoracotomie pe cord bătând, operație efectuată la Institutul Inimii din Târgu Mureş, unde a deţinut, prin invitaţie, funcţia de director cu cercetarea, între anii 2009 şi 2010.