Operațiune fără precedent a EUROPOL: 1.000 de arestări şi 30 de copii români salvaţi din mâinile traficanților

Peste 20.000 de polițiști din cele 28 de state membre ale organizației au participat la operațiunea care a vizat mai multe “sectoare” ale crimei organizate

Mascati_SIAS_SZ

Peste 1.000 de arestări au fost realizate în Europa, iar 30 de copii români au fost salvaţi dintr-o reţea de trafic de persoane, într-o operaţiune fără precedent care a vizat diverse sectoare ale crimei organizate, a anunţat miercuri Oficiul European de Poliţie, Europol.

Este vorba de cel mai important atac coordonat organizat vreodată în Europa împotriva crimei organizate“, a declarat, la Haga, directorul Europol, Rob Wainwright.

Peste 20.000 de reprezentanţi ai forţelor de ordine au participat la această operaţiune, pregătită de mai multe luni şi numită “Operaţiunea Arhimede”, desfăşurând cel puţin 300 de “acţiuni” individuale în aeroporturi, la frontiere şi în porturi.

Cele 28 de ţări din Uniunea Europeană, precum şi Norvegia, SUA, Australia, Elveţia, Serbia şi Columbia au participat la acţiune, coordonată de Europol.

Forţele de poliţie au vizat nouă sectoare ale crimei organizate, printre care traficul de fiinţe umane, traficul de heroină şi cocaină, criminalitatea cibernetică, precum şi organizarea imigraţiei ilegale sau contrabanda.

Am vrut să atacăm infrastructura în ansamblul său, nu doar cazuri izolate“, a afirmat Rob Wainwright. “Au fost vizate unele intre cele mai periculoase organizaţii criminale din Europa“, a adăugat el.

Aproximativ 600 de kilograme de cocaină, 200 de kilograme de heroină şi 1.300 de kilograme de cannabis au fost confiscate în cadrul operaţiunii. De asemenea, forţele de poliţie au confiscat peste un milion de euro, 13 maşini de lux şi peste 1,5 milioane de ţigarete.

Un laborator pentru fabricarea medicamentelor contrafăcute a fost, de asemenea, desfiinţat. Aproximativ 10.000 de imigranţi ilegali au fost verificaţi.

Operaţiunea a permis, totodată, salvarea a 200 de potenţiale victime ale reţelelor de trafic de persoane, printre care 30 de copii români.

Provenind în principal din Europa de Est, victimele ar fi urmat să ajungă în reţele de prostituţie şi de sclavie din Europa de Vest şi de centru. De asemenea, copiii ar fi urmat să fie obligaţi să cerşească.

Traficul de cocaină din Columbia, realizat cu ajutorul “cărăuşilor” sau prin colete poştale, a primit o lovitură puternică în urma operaţiunii.

Controale şi arestări au fost realizate în patru aeroporturi şi două porturi din Columbia.

Operaţiunea “Arhimede” a fost coordonată de Europol dintr-un centru operaţional organizat în sediul de la Haga, care a funcţionat 24 de ore din 24 pe durata întregii operaţiuni.

“Centre nevralgice” ale crimei organizate au fost identificate, potrivit şefului poliţiei italiene, Alessandro Pansa. “Este vorba despre Mediterana şi Balcani”, a afirmat el.

Ţările în care au fost realizate cele mai multe arestări sunt Spania, cu aproximativ 250 de arestări, şi Bulgaria, cu aproape 200.

Dacă operaţiunea Arhimede este încheiată, va permite urmărirea numeroaselor piste descoperite, care, la rândul lor, vor duce la noi arestări, a precizat Europol.

R.D.

NICIUN COMENTARIU