ONU a comemorat începutul Primului Război Mondial

Evenimentul a fost organizat în comun de misiunile franceză şi germană la ONU, cu participarea altor 23 de ţări

primul_razboi_mondial

Naţiunile Unite au comemorat, marţi seara, 100 de ani de la începutul Primului Război Mondial în sunetul muzicii lui Beethoven şi Ravel, în cadrul unei ceremonii la care au fost citite scrisori ale militarilor şi martorilor oculari ai Marelui Război, informează AFP.

Secretarul general al ONU Ban Ki-moon a amintit că “Primul Război Mondial era menit să fie ultimul dintre ultimele”, înainte de a înlănţui o serie de bătălii “gravate în memoria noastră colectivă”: Somme, Dardanele, Ypres, Verdun. “Prea multe persoane continuă să privilegieze opţiunea militară în pofida lecţiilor istoriei”, a deplâns el.

Evenimentul a fost organizat în comun de misiunile franceză şi germană la ONU, cu participarea altor 23 de ţări.

Declanşarea primului conflict mondial “a oferit spectacolul dezolant al înfrângerii diplomaţiei”, a apreciat ambasadorul german la ONU Harald Braun într-un comunicat comun franco-german. “Marea lecţie din 1914 – valabilă astăzi, chiar şi mai mult decât ieri – este că dialogul şi cooperarea trebuie să prevaleze în faţa confruntării şi izolaţionismului“.

Primul Război Mondial, a subliniat omologul său francez Gérard Araud, a “demonstrat în mod tragic nevoia unei organizaţii internaţionale care să reunească toate ţările pentru a garanta pacea mondială“, conducând la crearea Societăţii Naţiunilor, apoi a ONU.

D.M.

NICIUN COMENTARIU