joi, 22 octombrie 2020 - 19:13

ONRC: Peste 32.000 de firme au fost radiate în primele opt luni

Programele candidaților PNL Buzău la alegerile parlamentare

Candidații organizației județene Buzău a Partidului Națio­nal Liberal au depus, ieri, la Biroul Electoral Județean, dosarele în vederea participării la alegerile parlamentare din 6...

Două localități din Cluj, la un pas de carantina totală

Autoritățile din Cluj propun intrarea în carantină a localităților Sic și Săvădisla, o decizie în acest sens urmând să fie luată joi seara, în...

Revoltă în PSD după ce fiul lui Cristian Popescu Piedone a fost impus pe listele pentru parlamentare

Primarul municipiului Fălticeni, Cătălin Coman, vicepreședinte al organizației județene PSD Suceava, s-a declarat revoltat de impunerea de la centru pe un loc eligibil pe...

„Este pandemia secolului. Toate sistemele medicale din lume au clacat”

Managerul Institutului Matei Balș, medicul Adrian Streinu Cercel, susține că pandemia va mai dura încă 2 ani, iar soluția pentru a face față crizei...

Numărul firmelor radiate la nivel naţional a scăzut cu 59,03% în primele opt luni din 2020 comparativ cu perioada similară a anului trecut, până la 32.255 radieri, conform statisticilor Oficiului Naţional al Registrului Comerţului (ONRC).
Cele mai multe radieri au fost înregistrate în municipiul Bucureşti – 5.076 (cu 44,05% mai puţine faţă de ianuarie-august 2019) şi în judeţele Cluj – 1.491 (minus 49,63%), Constanţa – 1.428 (minus 35,47%) şi Timiş – 1.330 (minus 46,63%).
La polul opus, cele mai puţine radieri au fost consemnate în judeţele Ialomiţa – 209 (în scădere cu 63,72 % faţă de aceeaşi perioadă din 2019), Covasna – 225 (minus 63,18%) şi Călăraşi – 256 (minus 68,63%).
În primele opt luni din 2020, în niciun judeţ nu s-au înregistrat creşteri ale numărului de radieri, în timp ce scăderile cele mai semnificative au fost consemnate în judeţele Olt (minus 76,75%), Gorj (minus 76,66%) şi Maramureş (74,90%).
Pe domenii de activitate, numărul cel mai mare de radieri a fost înregistrat în comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, repararea autovehiculelor şi motocicletelor – 8.693 (minus 63,03% raportat la ianuarie-august 2019), construcţii – 3.023 (minus 59%) şi activităţi profesionale, ştiinţifice şi tehnice – 2.709 (minus 55,36%).

Șerban Nicolae a demisionat din PSD: Am fost tras pe tușă că așa vor adversarii politici

Senatorul Șerban Nicolae a decis să demsioneze din PSD, după ce nu a fost pus pe lista pentru alegerile parlamentare. Șerban Nicolae susține că el...

CCR se pronunță azi pe conflictul dintre Parlament și Parchetul General, în cazul dosarului deschis lui Tăriceanu

Curtea Constituţională a României s-ar putea pronunţa, astăzi, pe cererea de soluţionare a unui conflict juridic dintre Senat şi Parchetul de pe lângă Înalta...

Guvernul face angajări, în timp ce închide locuri de muncă în mediul privat

În plină criză economică și socială, care a dus la închiderea de zecii de mii de locuri de muncă, în sistemul public angajările pe...

Statul a distribuit doar 1,6% din măștile produse de utilajul de 1 milion de euro inaugurat cu fast de Orban

Doar 60.000 măști au fost distribuite din cele produse de utilajul de 1.000.000 euro, inaugurat cu mare fast de Orban. De ce s-au livrat...

Conducerea PSD a invalidat lista lui Oprișan. Liderul de la Vrancea: „Ciolacu nu e stăpân”

Consiliul Politic Naţional al PSD a decis, marți, să invalideze lista candidaților PSD Vrancea la alegerile parlamenare, au declarat surse social-democrate pentru ȘTIRIPESURSE.RO. Marian Oprişan...