3.9 C
București
marți, 30 noiembrie 2021 - 8:51
No menu items!

Olt: Un tânăr de 18 ani și-a sugrumat prietena de 16 ani într-o clădire abandonată

spot_img

arestat

Un tânăr de 18 ani din județiul Olt a fost reținut, vineri, după ce și-a sugrumat prietena în vârstă de 16 ani într-o clădire abandonată din Balș, transmite Mediafax.

Cei doi s-au întâlnit joi seară în clădirea abandonată unde, în trecut a funcţionat o şcoală pentru copii instituţionalizaţi.

Potrivit anchetatorilor, pe fondul unor discuții în contradictoriu, tânărul a sugrumat-o pe fată.

La scurt timp după comiterea faptei, acesta a sunat la 112 şi le-a povestit poliţiştilor ceea ce s-a întâmplat.

“În urma cercetărilor făcute de poliţişti sub coordonarea procurorului s-a constatat că într-un imobil dezafectat din oraşul Balş, în urma unor discuţii contradictorii, tânărul a sugrumat-o pe prietena sa, provocându-i decesul. Cauza a fost preluată de Parchetul Tribunalului Olt, care continuă cercetările pentru omor”, a declarat comisar-şef Claudia Radu, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţiei al Judeţului Olt.

A.V.