11.9 C
București
vineri, 19 aprilie 2024 - 22:52
No menu items!

Olanda: Doi morţi şi 26 de răniţi, în urma unor coliziuni între 150 de vehicule

spot_img

Aproximativ 50 de ambulanţe au fost trimise la locul accidentelor, precum şi un elicopter medical

olanda

Cel puţin 150 de vehicule au fost implicate în coliziuni în lanţ din cauza ceţii, marţi, pe o autostradă din Olanda, provocând moartea a două persoane şi rănirea altor 26, au anunţat autorităţile olandeze, potrivit AFP.

Coliziunile s-au produs la o oră de vârf pe ambele sensuri de circulaţie de pe autostrada A58, în zona satului Heinkenszand, situat între oraşele Goes şi Middelburg.

Marţi dimineaţă, din cauza ceţii dense, au avut loc mai multe accidente la scurt timp după ora 8.00 (ora locală)„, a declarat Hans Hubregtse, purtător de cuvânt al serviciilor de intervenţie pentru regiunea Zelande.

Conform unui bilanţ provizoriu, două persoane au decedat, a afirmat Esther Boot, purtător de cuvânt al poliţiei locale. „Există de asemenea 26 de răniţi, dintre care unii în stare gravă„.

Aproximativ 50 de ambulanţe au fost trimise la locul accidentelor, precum şi un elicopter medical, care iniţial a avut dificultăţi din cauza ceţii.

Circulam cu viteză redusă din cauza lipsei vizibilităţii şi, dintr-o dată, ne-am trezit în faţa unui zid de ceaţă„, a declarat Inge Geldof, un martor care nu a fost implicat în coliziuni, citat de televiziunea publică olandeză NOS. „Din fericire, am putut frâna la timp„, a adăugat acesta.

Mai mulţi martori citaţi de NOS au afirmat că unii şoferi circulau cu 120-130 de kilometri pe oră, fără a avea farurile aprinse. „Nu se vedea la 50 de metri şi erau totuşi unii care intrau în depăşire cu viteză„, a declarat un alt martor, pentru televiziunea locală Omroep Zeeland.

Personalul de pe ambulanţe a fost nevoit să meargă pe jos până la unele victime, pentru că maşinile accidentate blocau drumul, potrivit presei olandeze.

D.M.