14.3 C
București
vineri, 19 aprilie 2024 - 17:39
No menu items!

Oficiali ai FIFA arestați în Elveția

spot_img

FIFA a anunțat că va încerca să clarifice situația

FIFA

Șase oficiali ai Federației Internaționale de Fotbal (FIFA) au fost arestați, miercuri, la Zurich, pentru corupție, la cererea Statelor Unite, a anunțat Tribunalul federal elvețian, citat de Reuters.

„Poliția cantonală a arestat șase funcționari din fotbal (…) la cererea autorităților americane. Sunt reprezentanți ai media sportive și ai societăților de marketing sportiv implicați în scheme de plăți către înalți funcționari ai organizațiilor fotbalistice (delegați FIFA și alte persoane aparținând organizațiilor afiliate forului mondial) în schimbul drepturilor mediatice și de marketing pentru competiții organizate în Statele Unite și America de Sud’”, a indicat ministerul elvețian de Justiție într-un comunicat, precizând că a acționat la cererea parchetului din districtul est al metropolei americane New York.

FIFA a anunțat că va încerca să ”clarifice” situația, potrivit unei declarații de presă pentru agenția France Presse a unui purtător de cuvânt.

New York Times a relatat că persoanele arestate sunt înalți oficiali ai FIFA și se aflau în Elveția pentru a participa la Congresul forului mondial, în cadrul căruia președintele Joseph Blatter va candida, vineri, pentru al cincilea mandat, în fața singurului adversar, prințul iordanian Ali Bin Al Hussein.

Autoritățile americane îi suspectează pe cei arestați că ar fi primit mită de ”milioane de dolari”, într-o perioadă care datează de la începutul anilor 1990 și până azi. Potrivit surselor, suma totală aflată în discuție ar fi mai mare de 100 de milioane de dolari.

Persoanele arestate vor fi interogate de poliția din Zurich, la cererea părții americane, precizează Reuters, în așteptarea completării actelor de extrădare.

Emanuel Stan