11.1 C
București
marți, 23 aprilie 2024 - 19:24
No menu items!

Oficial BCE: Europa trece printr-o recesiune mai gravă decât restul lumii

spot_img

Europa ar putea traversa o recesiune mai gravă decât restul lumii, însă creşterea ar urma să repornească în a doua jumătate a anului, a afirmat Luis de Guindos, vicepreşedintele Băncii Centrale Europene. Chiar dacă o relansare cu adevărat ar putea să aibă loc abia în 2021, primele semne de creştere ar urma să fie vizibile în trimestrul al treilea al acestui an, a declarat oficialul, citat de cotidianul spaniol La Vanguardia și de Agerpres.

”Cu toate aceste măsuri care au fost adoptate, Europa este mai bine echipată pentru a răspunde la această criză fără precedent”, a apreciat Luis de Guindos.

Luna trecută, BCE a lansat un program de urgenţă în valoare de 750 miliarde de euro destinat achiziţionării de obligaţiuni, ca răspuns la ceea ce ar putea fi cea mai gravă criză cu care s-a confruntat zona euro în ultimele decenii.

Luis de Guindos a apreciat că cheltuielile guvernamentale suplimentare necesare pentru a contracara impactul crizei coronavirusului ”vor presupune nevoi mai mari de finanţare, cuprinse între 1.000 şi 1.500 miliarde de euro, o sumă pe care nu am mai văzut-o până acum”.
În pofida creşterii emisiunilor de obligaţiuni, nivelul datoriilor în zona euro este una sustenabil, a spus Luis de Guindos, adăugând că acţiunile BCE sunt destinate să evite fragmentarea în contextul în care guvernele caută să îşi asigure necesarul de finanţare.

Miniştrii de finanţe din zona euro au convenit joi seară un acord privind un plan de susţinere de 500 de miliarde de euro pentru a face faţă consecinţelor economice ale crizei coronavirusului. Pachetul este compus din împrumuturi de la Mecanismul European de Stabilitate (MES), un fond de garanţii pentru companii de la Banca Europeană de Investiţii (BEI) şi sprijin pentru schemele naţionale de şomaj parţial.