19.2 C
București
duminică, 28 aprilie 2024 - 11:57
No menu items!

Oferta Guvernului, „insuficientă”. Angajații din Sănătate continuă protestele

spot_img

Consiliul de Coordonare al Federaţiei „Solidaritatea Sanitară”, care s-a întrunit în şedinţă extraordinară, a decis continuarea acţiunilor de protest, considerând „insuficientă” oferta actuală a Guvernului.

Potrivit unui comunicat remis marţi presei, creşterea medie a veniturilor salariale pe care ar genera-o oferta Guvernului, în varianta raportării ei doar la cheltuiala cu salariile de bază, este de doar 10,5%, cu doar 0,1 puncte procentuale peste inflaţia înregistrată în anul anterior. Astfel, afirmă cei de la Federaţia „Solidaritatea Sanitară”, creşterea medie a veniturilor salariale la nivelul întregului an 2024 ar fi de doar 13,9%, fiind inferioară creşterii solicitate.

În opinia sindicaliştilor, oferta Guvernului nu acoperă cea mai importantă parte a specificului activităţii din sistemul sanitar, respectiv nu recompensează contribuţia la asigurarea permanenţei serviciilor medicale.

De asemenea, oferta Guvernului nu satisface nici una dintre revendicările privind adoptarea măsurilor de creştere a calităţii vieţii profesionale a angajaţilor din sănătate şi de creştere a calităţii actului medical, cum ar fi recunoaşterea îndeplinirii anticipate a stagiului de cotizare şi echivalarea competenţelor asistentelor medicale absolvente de postliceală.

„Un element la fel de important îl constituie faptul că oferta Guvernului nu satisface speranţa angajaţilor din sănătate privind aplicarea noii legii a salarizării, Guvernul neonorând angajamentele asumate faţă de Federaţia „Solidaritatea Sanitară” în anul trecut. În discuţie este eliminarea unei serii de inechităţi, absenţa unei ierarhii acceptate în comun de partenerii sociali afectând totodată şi posibilitatea unei distribuţii etice a creşterilor salariale”, se arată în comunicat.

Conform sursei citate, continuarea acţiunilor de protest are totodată ca scop şi „satisfacerea seriei de revendicări” ce vizează Ministerul Sănătăţii, respectiv negocierea anexelor la Contractul Colectiv de muncă la nivel de sector Sănătate, acestea având o contribuţie suplimentară.

„Se poate constata că numărul semnatarilor pentru grevă a depăşit deja peste jumătate din numărul total al angajaţilor din sănătate. Având în vedere că acum există cadrul legal pentru desfăşurarea unei greve generale, condiţiile pentru declararea grevei generale sunt îndeplinite. Acţiunile imediate pe care le va desfăşura Federaţia „Solidaritatea Sanitară” includ o acţiune cu caracter de surpriză şi prima manifestare în stradă, din acest an, a reprezentanţilor Federaţiei „Solidaritatea Sanitară” (din categoria celor ce fac parte din avertizările prealabile), care va fi în data de 1 februarie 2024. Sperăm că Guvernul va avea înţelepciunea onorării tuturor revendicărilor, în forma solicitată, înainte de a ajunge la declanşarea grevei generale”, afirmă reprezentanţii Federaţiei „Solidaritatea Sanitară”.

                                                                                                        Adina Bucur Silav