Obiceiuri româneşti la întâmpinarea Domnului.

Obiceiuri româneşti la întâmpinarea Domnului

Obiceiuri româneşti la întâmpinarea Domnului

La patruzeci de zile după Crăciun, pe 2 februarie, biserica ortodoxă sărbătoreşte Întâmpinarea Domnului – Isus este dus la Templul din Ierusalim, de Fecioara Maria şi de Iosif, pentru împlinirea legii, care prevedea că orice întâi născut de parte bărbătească să fie închinat lui Dumnezeu în amintirea pruncilor israeliţi salvaţi de la moarte. Se făcea curăţirea mamei, prin aducere de jertfă a unui miel şi a unui porumbel. În Templu, cei trei au fost întâmpinaţi de prorociţa Ana şi de bătrânul Simeon, care l-a luat  în braţe pe Isus şi a rostit rugăciunea: “Acum, slobozeşte pe robul Tău, Stăpâne, după cuvântul Tău, în pace, că văzură ochii mei mântuirea Ta, pe care ai gătit-o înaintea feţii tuturor popoarelor; lumină spre descoperirea neamurilor şi slava poporului Tău, Israel“.

Spiritualitatea populară păstrează sărbătoarea de Stretenie sau Ziua Ursului, când anotimpul rece se confruntă cu cel cald, sărbătoarea fiind un reper pentru prevederea timpului calendaristic. Oamenii puneau schimbarea vremii pe seama comportamentului paradoxal al ursului, numit Ăl Mare sau Martin. Pentru a câştiga bunăvoinţa animalului sălbatic, ei aşezau pe potecile pe unde obişnuia să treacă acesta, bucăţi de carne sau vase cu miere. Se considera că puterea ursului se transfera asupra oamenilor, în special asupra copiilor, dacă aceştia se ungeau cu grăsime de urs, iar, pentru a fi puternici şi căliţi în viaţă, copiii firavi erau botezaţi cu numele de Ursu. Bolnavii de “sperietoare” erau trataţi în aceasta zi prin afumare cu păr smuls dintr-o blană de urs iar, în satele prin care treceau ţiganii ursari, bărbaţii erau “călcaţi terapeutic” de către urşii dresaţi.

Schimbarea anotimpurilor era pusă pe seama apariţiei sau dispariţiei ursului, credinţă întâlnită în întreg spaţiul carpatic, în nordul Europei şi chiar în unele zone din America. Se credea că, dacă, în ziua de Stretenie, este soare, ursul iese din bârlog şi, văzându-şi umbra, se sperie şi se retrage, prevestind prelungirea iernii cu încă şase săptămâni. Dimpotrivă, dacă, cerul este înnorat, ursul nu-şi poate vedea umbra şi rămâne afară, prevestind slăbirea frigului şi apropierea primăverii. De ziua ursului, în funcţie de starea vremii, bătrânii prognozau timpul optim al culturilor de peste an, stabilind planul semănăturilor de primăvară. Ziua era considerată începutul anului nou pomi-viticol. Prin livezi se purtau adevărate dialoguri între pomicultori şi pomi, iar pomii fructiferi fără rod în anul anterior erau ameninţaţi cu securea – numai aşa pomii erau determinaţi să rodească. Stretenia, sub înfăţişarea unei divinităţi meteorologice feminine, trecea peste ape şi, dacă nu erau îngheţate, făcea un pod de gheaţă peste ele.

C.N.

NICIUN COMENTARIU