22.8 C
București
vineri, 29 martie 2024 - 14:32
No menu items!

Obama a ajuns în Cuba. Vizită istorică pentru relațiile dintre SUA și Cuba – inamici în Războiul Rece

spot_img

Președintele american Barack Obama a ajuns duminică în Cuba comunistă, pentru o vizită considerată istorică, prin prisma relațiilor bilaterale din ultimele decenii, marcate de blocade, conflicte diplomatice și de cea mai mare criză din timpul Războiului Rece.

Obama este primul președinte al SUA care vizitează Cuba după revoluția din 1959, care a declanșat perioada de ostilitate.

Potrivit Reuters, Obama se va întâlni cu președintele Raul Castro, cu care va discuta despre relațiile comerciale și reformele politice, dar nu și cu legendarul lider Fidel Castro, părintele revoluției din 1959.

Vizita la nivel înalt survine unei perioade de dezgheț treptat a relațiilor, care a cuprins deschiderea de ambasade în 2015.

Această vizită nu marchează însă o normalizare completă a relațiilor. Embargoul economic la adresa Cubei este încă în vigoare, la 54 de ani după ce a fost impus, și este nevoie de un vot în Congres pentru a fi ridicat. De asemenea, Cuba vrea să recapete suveranitatea asupra Golfului Guntanamo, unde se află o bază militară a SUA.

V.B.