O studentă la Medicină a murit după ce a fost lovită de un TIR pe o trecere de pietoni

Șoferul TIR-ului era băut, susțin surse din poliție

amenzi-politie

O studentă la Medicină, în vârstă de 22 de ani, a murit, miercuri, după ce a fost lovită de un TIR, în zona unei treceri de pietoni din Capitală, în faţa Institutului Naţional de Medicină Legală, de unde ieşise după ce a susţinut un examen. Surse din Poliţie spun că şoferul era băut.

Purtătorul de cuvânt al Brigăzii Rutiere a Capitalei, Andrei Codău, a declarat că accidentul a avut loc în jurul orei 14.00, în faţa sediului Institutului Naţional de Medicină Legală (INML).

Autocamionul era condus de un bărbat în vârstă de 44 de ani, din Călăraşi, acesta fiind dus la INML pentru recoltarea probelor de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei, a precizat Codău.

Mai multe persoane aflate la locul accidentului spun că tânăra a fost lovită chiar când traversa pe trecerea de pietoni. Aceasta era studentă la Medicină şi fusese la INML pentru a susţine un examen.

Surse din Poliţie susţin că şoferul TIR-ului era băut, alcooltestul înregistrând o valoare de 0,29 mg/litru alcool pur în aerul expirat.

NICIUN COMENTARIU