19.4 C
București
vineri, 29 martie 2024 - 12:17
No menu items!

O româncă a murit în timp ce se afla în vacanță în Halkidiki. Ambulanța a ajuns pentru a-i acorda primul ajutor abia după o oră și un sfert

spot_img

O româncă în vârstă de 63 de ani din România a murit miercuri în peninsula Halkidiki din Grecia, după ce i s-a făcut rău într-o tavernă din zona Ouranoupoli. Moartea femeii atrage atenția încă o dată asupra problemelor serviciilor sanitare din Grecia, după ce o ambulanță a ajuns pentru a-i acorda primul ajutor abia după o oră și un sfert, scrie Kosmodromio.

Potrivit ThessToday.gr, femeia făcea parte dintr-un grup aflat într-o croazieră. În timp ce se afla într-o tavernă alături de ceilalți turiști, jurul orei 14:00, femeii i s-a făcut rău, iar o ambulanță a fost chemată pentru ajutor.

Problema este că întreaga regiune Halkidiki funcționează doar cinci centre medicale, iar distanțele dintre ele sunt destul de mari. Astfel că, deși ambulanța a plecat imediat de la Centrul Medical din Agios Nikolaos, a avut nevoie de 1 oră și 15 minute pentru a ajunge la Ouranoupoli.

În ciuda eforturilor de resuscitare, femeia a murit, ora decesului fiind stabilită ora 16:00.

Săptămâna aceasta, tot în peninsula greacă, o femeie de 63 de ani și o femeie de 19 ani și copilul ei nenăscut au murit după ce ambulanțele au ajuns prea târziu în cele două cazuri, mai scrie presa elenă.

Peninsula grecească Halkidiki este una dintre destinațiile preferate ale românilor care doresc să-și petreacă vacanțele pe malul Mării Egee.

D.Constantin