15.6 C
București
duminică, 28 aprilie 2024 - 0:06
No menu items!

O nouă tranșă de aproape 225.000 de doze de vaccin la Pfizer/BioNTech ajung luni în România. Cum vor fi distribuite

spot_img

România primește, luni, 15 martie, o nouă tranșă de vaccin de la Pfizer BioNTech care constă în 224.640 doze. Vaccinurile vor fi livrate pe cale aeriană, pe aeroporturile din Otopeni, Cluj-Napoca și Timișoara, după care vor fi distribuite în șapte centre regionale din țară. 

„Mâine, 15 martie, sosește în România o nouă tranșă de vaccin Pfizer BioNTech care constă în 224.640 doze. Vaccinurile vor fi livrate pe cale aeriană, pe aeroporturile din Otopeni, Cluj-Napoca și Timișoara. Transportul către centrele de stocare este asigurat de firma producătoare, inclusiv pe cale terestră. Vaccinurile sunt transportate în condiții optime de siguranță, în containere speciale, cu gheață carbonică și folie etanșă”, precizează Comitetul Național de Coordonare a Activității privind Vaccinarea împotriva COVID-19 într-un comunicat transmis duminică, 14 martie.

Dozele vor fi distribuite după cum urmează:

Centrul Național de Stocare București: 63.180 doze;

Centrul Regional de Depozitare Brașov: 26.910 doze;

Centrul Regional de Depozitare Cluj: 29.250 doze;

Centrul Regional de Depozitare Constanța: 25.740 doze;

Centrul Regional de Depozitare Craiova: 24.570 doze;

Centrul Regional de Depozitare Iași: 29.250 doze;

Centrul Regional de Depozitare Timișoara: 25.740 doze.