15.5 C
București
joi, 25 aprilie 2024 - 12:35
No menu items!

O nouă rundă de negocieri între sindicatele din Educație și Guvern

spot_img

Noi negocieri vor avea loc joi între premierul Nicolae Ciucă și liderii sindicatelor din Educație, imediat după ședința de Guvern pentru aprobarea OUG cu creșterile promise pentru profesori, dar respinse de aceștia.

Ședința de Guvern este programată la ora 12.00, iar întâlnirea cu sindicatele la ora 12.30, potrivit programului oficial al premierului anunțat de Biroul de presă al Guvernului.

Profesorii și angajații din Educației au respins ultima ofertă propusă de Guvern, profesorii nefiind de acord cu eșalonarea creșterii pe trei ani și cu o creștere de 1.000 de lei brut de la 1 iunie.

Guvernul se reuneşte, joi, într-o şedinţă pe care premierul Nicolae Ciucă a numit-o extraordinară, pentru a aproba OUG care ar trebui să detensioneze situaţia din sistemul de învăţământ. Guvernul va emite o ordonanță de urgență care va prevede o creștere de 1.000 de lei brut, lunar, pentru cadrele didactice, și câte 400 de lei brut pentru cele nedidactice, iar salariul unui profesor debutant va crește până la 4.000 de lei în următorii trei ani, conform declarațiilor făcute miercuri de Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă.

                                                                                                                Adina Silav