14.1 C
București
marți, 30 aprilie 2024 - 11:41
No menu items!

O nouă lovitură pentru Cătălin Cherecheş. DNA cere rejudecarea dosarului de mită

spot_img

Cătălin Cherecheş riscă o nouă condamnare, după ce procurorii DNA au făcut recurs în cazul dosarului în care fostul edil era acuzat de mită şi coruperea alegătorilor.

Procurorii anticorupție au făcut un recurs față de decizia prin care fostul edil fugar Cătălin Cherecheș a scăpat de un dosar în care era acuzat de fapte de corupție. Procurorii cer rejudecarea acestui caz, ceea ce ar putea să aducă o nouă condamnare lui Cătălin Cherecheș, potrivit Antena 3 CNN.

Este vorba despre un dosar în rechizitoriul căruia procurorii au reținut că în cursul anului 2013, Cătălin Cherecheș, în calitate de primar al municipiului Baia Mare, ar fi pretins, acceptat și primit de la oameni de afaceri diverse sume de bani în legătură cu îndeplinire a atribuțiilor sale de serviciu.

De asemenea, mai era acuzat, pe lângă fapta de luare de mită și efectuarea de operațiuni incompatibile cu funcția pe care o îndeplinea la acea dată, respectiv cea de primar, precum fals în declarații sau corupere alegătorilor.

Având în vedere că acest dosar a stat mult, atât în faza de urmărire penală, apoi în faza de judecată, faptele s-au prescris, judecătorii au decis încheierea acestui proces pe motiv de prescripție, procurorii sunt nemulțumiți de această decizie.

Înalta Curte de Casație și Justiție va da un verdict în ceea ce îl privește pe Cătălin Cherecheș, care a reușit pentru moment să-și suspende extrădarea în România.

El a formulat mai multe contestații, atât la Parchetul din Munchen, cât și la tribunalul de acolo față de felul în care a fost condamnat, acuzând faptul că decizia de condamnare a fost dată de o judecătoare incompatibilă din țara noastră.

                                                                                                         Adina Bucur Silav