16.7 C
București
joi, 28 martie 2024 - 21:52
No menu items!

O nouă explozie în Volgograd: Cel puţin 15 oameni au murit. Puterea exploziei, echivalentă cu cea a patru kilograme de TNT – VIDEO – UPDATE

spot_img

explozie in rusia

UPDATE

Cincisprezece persoane au murit şi alte 27 au fost rănite în urma unei explozii produse luni dimineaţă într-un troleibuz din Volgograd, în sud-vestul Rusiei,  au anunţat agenţiile ruse.

Puterea exploziei produse în troleibuzul vizat de atentatul comis luni la Volgograd este echivalentă cu cel puţin patru kilograme de TNT, a declarat purtătorul de cuvânt al Comitetului rus de anchetă, relatează agenţia Itar-Tass în pagina electronică.

Potrivit agenţiei, Ministerul rus al Sănătăţii Publice a anunţat că au fost ucise 15 persoane, iar alte 27 de persoane erau în continuare spitalizate.

Zece persoane și-au pierdut viața în urma unei explozii produse luni dimineaţă asupra unui troleibuz în Volgograd (sud-vestul Rusiei), într-un al doilea atentat comis în 24 de ore, după ce duminică 17 persoane au murit într-un atentat sinucigaş produs la gara feroviară din acest oraș, au indicat surse oficiale, citate de AFP și Ria Novosti.

Cel puţin 23 de persoane, inclusiv un copil în vârstă de un an, au fost transportate la spital după atacul cu bombă comis luni dimineaţa împotriva unui troleibuz în oraşul rus Volgograd, au declarat serviciile medicale regionale pentru Itar-Tass, relatează agenţia rusă în pagina electronică.

Potrivit ultimelor informaţii, cel puţin zece persoane au murit şi alte 23 au fost rănite.

Comitetul de anchetă, care se ocupă de investigațiile majore în Rusia, a anunțat deschiderea unei anchete pentru “atentat terorist” și “trafic de arme” în cazul deflagrației de luni, a indicat purtătorul de cuvânt al acestei structuri, Vladimir Makarkin, potrivit agențiilor de presă ruse.

Explozia s-a produs la ora locală 8:23 (04:23 GMT), a precizat Ministerul rus pentru Situații de Urgență, într-un comunicat.

http://www.youtube.com/watch?v=WR2_viP7taA

Potrivit imaginilor difuzate de televiziunea rusă, vehiculul a fost distrus în totalitate de explozia puternică, din el rămânând doar carcasa metalică. Trupurile neînsufleţite ale victimelor zac în jurul acestuia.

Duminică, un atentat atribuit unui kamikaze s-a soldat cu 17 morți la gara feroviară din același oraș.

Atentatele au sporit temerile legate de siguranța Jocurilor Olimpice de Iarnă, programate pentru luna februarie la Soci, o stațiune balneară situată la poalele Caucazului.

Măsurile de securitate au fost înăsprite în toate stațiile și aeroporturile principale din Rusia, după atacul de duminică.

Autoritățile regionale au anunțat, de asemenea, că au stabilit un nivel ridicat de alertă împotriva terorismului în regiunea Volgograd pentru următoarele 15 zile.

Rebeliunea islamistă încearcă să stabilească un stat islamic în Caucazul de Nord, iar liderul său, Doku Umarov, inamicul numărul unu al Kremlinului, a făcut apel în iulie, într-o înregistrare video, la atacuri pentru a împiedica “prin toate mijloacele” derularea Jocurilor Olimpice de la Soci.

C.A.