O navă cu sute de imigranți la bord s-a scufundat în Marea Mediterană. 50 de persoane au murit

nava scufundata

nava scufundata

O navă la bordul căreia se aflau aproximativ 250 de imigranți a naufragiat, vineri, în Marea Mediterană, între Sicilia și Tunisia, relatează Reuters.

Potrivit unui bilanț provizoriu, 50 de persoane, între care 10 copii, și-au pierdut viața, a anunțat agenția italiană Ansa.

Naufragiul a avut loc în Canalul Sicilia, în apropiere de insula italiană Lampedusa.

Forțele Navale italiene și malteze au trimis mai multe echipe de intervenție la locul naufragiului. Au fost salvați 150 de imigranți de navele malteze, iar 56 de imigranți de echipele de intervenție italiene.

Accidentul s-a produs la o săptămână după ce o ambarcațiune care transporta aproximativ 500 de  imigranți a naufragiat în apropierea insulei italiene Lampedusa.

Daniela Marinescu

NICIUN COMENTARIU