11.1 C
București
vineri, 26 aprilie 2024 - 0:45
No menu items!

O grupare afiliată organizației Statul Islamic ameninţă că va executa doi ostatici germani. REACŢIA Berlinului

spot_img

Germania a precizat că nu va retrage susţinerea acordată coaliţiei împotriva grupării teroriste Statul Islamic

Abu Sayyaf

Gruparea islamistă Abu Sayyaf ameninţă că va ucide doi ostatici germani deţinuţi în Filipine dacă Guvernul de la Berlin nu va înceta să ofere susţinere coaliţiei occidentale, coordonată de SUA, împotriva organizaţiei teroriste Statul Islamic, potrivit BBC News Online.

Organizaţia Abu Sayyaf a decis afilierea la gruparea teroristă sunnită Statul Islamic (Statul Islamic în Irak şi Levant / Statul Islamic în Irak şi Siria – SI/SIIL/SIIS), care a proclamat un „califat islamic” în regiuni din Siria şi Irak.

Într-un clip video, organizaţia fundamentalistă filipineză a prezentat doi cetăţeni germani luaţi ostatici în aprilie, ameninţând că vor fi executaţi dacă Berlinul nu va plăti o răscumpărare şi nu va înceta să susţină coaliţia internaţională împotriva grupului terorist Stat Islamic,

Germania a anunţat că „a auzit de aceste relatări de presă”, precizând că nu va retrage susţinerea acordată coaliţiei împotriva grupării teroriste Statul Islamic.

Ameninţările nu sunt o modalitate adecvată de a influenţa politicile noastre în Siria şi Irak„, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului german de Externe.

D.M.