O fată de 13 ani, bătută de tată pentru că nu făcea treabă prin casă

O fată de 13 ani din Vaslui a fost internată în spital cu lovituri multiple cauzate de bătăile pe care tatăl ei i le-a dat, pe motiv că nu era harnică

copil spital

Părintele este acum cercetat de poliţişti pentru violenţă în familie, iar un frate al copilei fiind preluat de DGASPC.

Mama copiilor s-a recăsătorit și lucrează în străinătate, dar vine periodic să-și vadă fiul și fiica, încredințați, prin instanță, tatălui. După ce a fost bătută, fata s-a refugiat la bunicii materni, la 50 de kilometri ditanță, care au sunat-o pe mamă, ea fiind cea care a apelat, apoi la 112, ambulanța pentru preluarea copilei. Fata a fost internată la Spitalul Judeţean Vaslui, la Secţia Neurologie, unde medicii au diagnosticat-o cu leziuni abdominale şi traumatism cranio-cerebral.

Reprezentanţii DGASPC Vaslui au decis, luni, în urma incidentului, ca fratele fetei, în vârstă de şapte ani, să fie preluat de instituţie şi internat într-un centru specializat, constatându-se că acesta este neglijat.

Mama şi-a manifestat dorinţa de a-i lua în îngrijire pe cei doi copii, o decizie în acest sens urmând să fie luată tot de instanţă.

S.M.

NICIUN COMENTARIU