O elevă din Bacău dispărută de trei zile, căutată de poliţişti şi pompieri

O adolescentă de 16 ani de la Colegiul Economic din municipiul Bacău este căutată de trei zile de zeci de poliţişti şi pompieri

masina politie

O elevă în vârstă de 16 ani, de la Colegiul Economic din municipiul Bacău, este căutată de trei zile de zeci de poliţişti şi pompieri, după de a dispărut în condiţii suspecte, miercuri după-amiază, de la internatul şcolii.

Potrivit Poliţiei Judeţului Bacău, adolescenta a plecat, miercuri, în jurul orei 17.30, din căminul Liceului Economic ca să se plimbe, însă nu a mai revenit la internat. Joi dimineaţă, pedagogul instituţiei de învăţământ a anunţat dispariţia fetei.

Având în vedere sesizarea făcută de către pedagogul căminului privind plecarea voluntară a fetei s-au declanşat activităţile de căutare a acesteia, persoana în cauză fiind dată şi în urmărire naţională.

Narcisa Butnaru
purtător de cuvânt, Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Bacău

În timpul căutărilor, poliţiştii au găsit pe malul râului Bistriţa, în municipiul Bacău, rolele cu care plecase fata din internat. În aceste condiţii, a fost cerut şi sprijinul pompierilor, în vederea căutării elevei în apele râului.

R.D.

NICIUN COMENTARIU