11.2 C
București
joi, 18 aprilie 2024 - 22:04
No menu items!

O echipă de experți internaționali începe inspecția la centrala nucleară de la Zaporojie

spot_img

Directorul general al Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA), Rafael Grossi, a anunţat, luni dimineaţa, că se află în drum spre centrala nucleară ucraineană din Zaporojie, care a fost ţinta unor atacuri în ultimele săptămâni, relatează AFP, citată de Agerpres.

„A sosit ziua, misiunea AIEA spre Zaporojie este de acum pe drum. Trebuie să protejăm securitatea Ucrainei şi a celei mai mari centrale din Europa”, a scris Rafael Grossi pe Twitter, precizând că misiunea va ajunge la faţa locului „cel mai târziu în această săptămână”.

AIEA a solicitat acces la centrala din sud-estul Ucrainei, în condițiile în care luptele din jurul instalației s-au intensificat în ultimele săptămâni. Atât Ucraina, cât și Rusia s-au acuzat reciproc de amenințare cu terorismul nuclear, în special în jurul centralei, pe care Rusia o controlează din martie. Uniunea Europeană și 42 de țări au îndemnat săptămâna aceasta Rusia să își retragă imediat forțele de la centrală, în timp ce AIEA a avertizat că atacurile asupra instalației riscă o potențială scurgere de radiații.

                                                                                                                   Adina Silav