14.4 C
București
joi, 28 martie 2024 - 12:07
No menu items!

O cisternă de petrol a explodat pe șosea. Peste 120 de morți / UPDATE

spot_img
  • UPDATE

O autocisternă s-a răsturnat şi a explodat pe o şosea din Pakistan, cauzând decesul a cel puţin 153 de persoane sosite la locul accidentului rutier pentru a fura combustibil din vehiculul răsturnat, a declarat un oficial din cadrul sistemului medical, potrivit „The Associated Press”.

Doctorul Javed Iqbal de la spitalul Victoria din Bahawalpur a declarat că ultimele decese au fost înregistrate la un spital din Multan unde au fost transportaţi aproximativ 50 de oameni în stare critică, cei mai mulţi având arsuri grave.

Bilanţul ar putea să crească din cauză că mulţi răniţi au suferit arsuri grave, a avertizat doctorul Mohammad Baqar, un oficial din cadrul serviciilor de intervenţie.

Cel puțin 123 de persoane adunate în jurul unei cisterne cu petrol care s-a răsturnat în estul Pakistanului au murit după ce aceasta a luat foc și a explodat, au anunțat duminică poliția și echipele de intervenție, citate de agențiile internaționale de presă, potrivit Agerpres. 

Tragedia s-a produs în timp ce numeroși pakistanezi se aflau pe drum pentru a-și vizita familiile cu ocazia festivităților de Eid-el-Fitr, mare sărbătoare musulmană care marchează sfârșitul lunii sacre a Ramadanului.

Cisterna s-a răsturnat în orașul Bahawalpur din cauza vitezei, după care a explodat în timp ce localnicii începuseră să adune petrolul care se scurgea din vehicul, a precizat pentru agenția DPA un oficial al poliției, Shafiq Ali.

După explozie, echipele de intervenție au găsit cel puțin 123 de cadavre, unele dintre ele fiind carbonizate până la neidentificare, a declarat purtătoarea de cuvânt a serviciului local de salvare, Deeba Shahnaz. Alte 90 de persoane primesc îngrijiri medicale în Spitalul Victoria din oraș, a adăugat aceasta. Potrivit unui oficial local, peste 100 de persoane ar fi fost rănite.

Printre persoanele decedate și rănite se numără și copii, potrivit medicilor.

Peste 100 de carcase de vehicule carbonizate — autoturisme, minibusuri și motociclete — au rămas pe principala șosea care leagă portul Karachi, în sud, de provincia centrală Pendjab.

Potrivit poliției, cisterna transporta 40.000 de litri de carburant de la Karachi la Lahore, capitala provinciei Pendjab.

Autoritățile au anunțat că operațiunea de salvare s-a încheiat.

Premierul Nawaz Sharif și-a exprimat ‘tristețea profundă’ și le-a ordonat autorităților provinciale să furnizeze „tot sprijinul medical necesar răniților”.

R.D.

foto: worldwidetrending.wordpress.com