13.1 C
București
vineri, 29 martie 2024 - 1:01
No menu items!

O bancă din România dă, în sfârșit, tonul reducerii dobânzilor la credite. Însă le scade și la depozite

spot_img

O bancă din România dă, în sfârșit, tonul reducerii dobânzilor la credite. Însă le scade și la depozite

Cea mai mare bancă din România, BCR, a anunțat că reduce dobânzile la creditele în lei cu procente de până la 3,4%, fiind prima instituție de credit care anunță o astfel de măsură după ce BNR a coborât dobânda-cheie până la minimul istoric, de 4,5%. Cu toate acestea, BCR scade și dobânzile la depozite, cu valori cuprinse între 0,25% și 0,5%. Măsura intră în vigoare la începutul lunii septembrie.

“Având în vedere resursele masive de depozite în lei ale BCR şi oportunităţile de a plasa aceste lichidităţi, decizia noastră reflectă condiţiile actuale ale pieţei. Preconizăm că piaţa se va alinia la acest nivel. Ne concentrăm în continuare să atragem resurse şi să le plasăm în credite la condiţii cât mai avantajoase pentru clienţii noştri”, a declarat Andrew Gerber, Director Produse Retail în cadrul BCR.

În cazul creditelor de consum garantate cu ipoteca, reducerea ajunge până la 3,4%, noile dobânzi pornind de la 7% pe an. De asemenea, pentru creditele de nevoi personale fără garanţii, reducerea este de până la 1%, astfel că noile dobânzi pornesc de la 12% pe an.

Totodată, BCR reduce, începând cu 1 septembrie, dobânda la depozitele la termen în lei cu valori cuprinse între 0,25 şi 0,5 puncte procentuale, astfel încât dobânzile noi vor fi cuprinse între 3% şi 4,25% pe an, în funcţie de maturităţi.

În acest moment, dobânda la un credit de nevoi personale garantat cu ipotecă, în lei (la o sumă de 10.000 de lei, pe 5 ani), pornește de la un DAE (dobândă anuală efectivă) de 9,5% pe an și poate ajunge la 20% pe an.

La un credit de nevoi personale negarantat, la aceeași sumă în lei, dobânda pornește de la 11,4% pe an și ajunge la 27,6% pe an. Dobânda la un depozit la termen (3 luni) în lei pornește de la o rată a dobânzii de 3,5% pe an, până la 5,4% pe an.

Deși BNR a anunțat reducerea dobânzii de politică monetară la începutul lunii august, nicio bancă nu a anunțat până acum o scădere a costurilor creditelor în lei. Dimpotrivă, cele mai multe bănci au decis să reducă dobânzile la depozite.

Cosmina Croitoru